Caută
Close this search box.

Vaccinurile de la Pfizer ajung în cursul acestei seri pe Aeroportul Otopeni

Tranşa de vaccinuri de la compania Pfizer BioNTech alocată pentru Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov şi Iaşi va ajunge luni seară pe Aeroportul Otopeni, urmând ca marţi dimineaţă dozele să fie transportate către centrele regionale din judeţele respective şi către Centrul Naţional de Stocare Bucureşti, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

„Având în vedere întârzierea sosirii dozelor de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, aşteptate în cursul acestei dimineţi pe aeroporturile din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 face următoarele precizări: din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, livrarea cantităţilor de vaccin pregătite pentru ţara noastră a fost întârziată, însă s-a identificat soluţia optimă pentru ajungerea acestora în România şi continuarea în bune condiţii a procesului de vaccinare. Astfel, în cursul acestei seri, tranşa alocată pentru Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov şi Iaşi va ajunge pe Aeroportul din Otopeni”, se arată într-un comunicat transmis de CNCAV.

Potrivit acestuia, marţi dimineaţă, dozele de vaccin vor pleca din Aeroportul Otopeni către centrele regionale din judeţele Constanţa, Craiova, Braşov şi Iaşi şi, respectiv, către Centrul Naţional de Stocare Bucureşti.

Tot marţi, restul dozelor de vaccin vor ajunge pe aeroporturile din Cluj-Napoca şi Timişoara, în jurul orei 10.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri