Caută
Close this search box.

Victor Costache a devenit consilier onorific al premierului Florin Cîţu

Potrivit unei decizii publicate, luni, în Monitorul Oficial, Victor Costache a fost numit onorific al premierului Florin Cîţu, funcţia nefiind remunerată, potrivit News.ro.

Costache a fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Orban şi a demisionat în 26 martie 2020, fiind înlocuit cu Nelu Tătaru.

De asemenea, premierul Florin Cîţu a semnat mai multe decizii pentru numirea unor consilieri de stat, a unor secretari de stat şi a unor subsecretari de stat.

Premierul a decis ca Victor Florin Dumitru şi Paul Marian Ştefănescu să fie consilieri de stat în cadrul Cancelariei premierului.

Ioana Mihăilă a fost numită secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, fiind eliberat din funcţie Ciprian Bogdan, Mihaela Cătălina Bădoiu a fost numită secretar de stat la Ministerul Proiectelor Europene, iar Thomas Şindilariu şi Christiane Gertrude Cosmatu au devenit subsecretari de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri