Tora Vasilescu, fosta mea colegă la IATC „I.LCaragiale”, a devenit celebră încă din anul trei al studenţiei, când a luat pentru rolul din Cursa (regizor Mircea Daneliuc) Premiul de interpretare feminină ex-aequo cu Draga Olteanu Matei (pentru filmul Patima). În cartea de identitate apare ca Teodora Vasilescu, botezată cu numele de scenă, Tora. Va avea o carieră de mare succes. Premiată de ACIN (Asociaţia Cineaştilor) pentru rolurile din „Cursa”, „Proba de microfon” (regia Mircea Daneliuc), „Imposibila Iubire” (regia Constantin Vaeni), Şobolanii Roşii” (regia Florin Codre), premiată la  Festivalul Filmului pentru Tineret de la Costineşti cu Premiul de interpretare feminină pentru rolurile din „Proba de microfon”„Croaziera”„Imposibila iubire” şi cu Premiul de interpretare „Laceno d’oro” (Placheta de aur) la Avellino, Italia la  Festivalul Filmului neorealist de avangardă pentru rolul Maria din „Imposibila Iubire”, deţine Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler  este menţionată în Brain encyclopedia britannica la rubrica „Famous roumain people-Movie and Theatre”. O carte de vizită impresionantă a unei adevărate vedete!

Tora Vasilescu cu Mircea Albulescu in „Cursa”

Interlocutoarea mea şi-a păstrat de-a lungul timpului o frumuseţe caldă, ochii mari, adânci ascund un zâmbet şăgalnic, are poftă de vorbă deşi, de curând, a trecut printr-o perioadă foarte grea cu probleme de sănătate. Acum se recuperează după infecţia cu covid 19, face diverse tratamente, o admir sincer pentru că încearcă şi reuşeşte să-şi păstreze un tonus extraordinar!  Ştiu că are amintiri  deosebite din perioada studenţiei, a fost eleva unei mari actriţe, Eugenia Popovici şi, aş vrea să povestească cititorilor o amintire din anii de muncă a tânărului actor actorului aflat la clasa de studiu. Aşa că…

  • Tora Vasilescu aveţi cuvântul, fără „probă de microfon” …
  • „Eram prin semestrul doi, al anului întâi. Profesoara noastră, Eugenia Popovici, o actriţă dotată cu o intuiţie artistică excepţională, ne făcuse deja „portretul robot”! Conform programei, urma să interpretăm mici scene din diferite piese de teatru, iar pe mine m-a distribui în rolul „femeia comisar” din piesa „Tragedia optimistă” de V. Visneski. Scena respectivă se petrecea pe un vapor şi era una conflictuală între femeia comisar şi un tânăr soldat marinar, revoluţionar, bineânţeles, rol în care a fost distribuit colegul meu, Andrei Finţi.

Până la momentul distribuţiei ne „înfruntasem” deja şi în viată şi, ca să mă răzbun pe el, la una din repetiţii, la clasă, în faţa doamnei profesoare, care la momentul respectiv  era şi Rectorul Facultăţii de Teatru, în loc să mimez că îi arunc în faţă un pahar cu apă, aşa cum o cerea scriitura, în momentul de tensiune maximă, i-am aruncat în faţă un pahar umplut cu apă, la propriu. Andrei, fiind concentrat pe text, nu ştiu cât de bine îl memorase, nu a observat că eu pregătisem paharul plin cu apă cu puţin timp înainte de a începe repetiţia. L-am udat bine… S-a înfuriat şi n-a lipsit mult, după expresia feţei. să sară la bătaie. Profesoara noastră, spre surprinderea mea, i-a luat apărarea, spunându-mi, să nu mă mir dacă, într-o zi, voi încasa o palmă!

Am „înghiţit” observaţia şi, trecând ceva vreme pas cu pas am uitat micul incident, care îmi lezase mândria, am ajuns la relaţii mai bune, colegiale, până când  pregăteam fiecare, conform „programei”câte o scenă-monolog! Andrei nu prea ştia textul şi m-a rugat pe mine să stau în culise şi să-i suflu! I-am suflat câteva replici corect, el a prins curaj şi  pe când striga mai tare am început să-i suflu texte improvizate de mine, gen : „Nu vedeţi că sunt prost, m-am tâmpit, de tot, etc! El s-a conformat! Toată clasa a izbucnit în râs!

  • Ei, da, aşa, da! râdea doamna Popovici, amintindu-şi, probabil de răzbunarea cu paharul plin cu apă aruncat în faţă.

Din povestea asta am reţinut că, dacă vreau să plătesc o poliţă, cuiva, trebuie s-o fac într-un mod inteligent!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here