Caută
Close this search box.

Ana Birchall atrage atenţia. Apare o imunitate a judecătorilor și procurorilor!

ana birchall

Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, îi cere lui Stelian Ion să retrimită înapoi, la Comisia Juridică, proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale, pentru a fi eliminat amendamentul impus de UDMR.

„Adevărul este, și domnul ministru știe sau ar fi trebuit să știe, că SIIJ tot se va desființa, tocmai pentru că este doar o chestiune de foarte puțin timp până când va fi decizia CJUE care cel mai probabil va constata că SIIJ încalcă inclusiv prevederi din tratatul european”, subliniază Birchall.

„Smiorcăiala asta manipulativă la TV trebuie să înceteze! Dacă tot critică șmecherește la TV acel amendament prin care se instituie obligativitatea unui aviz CSM pentru că un procuror sau judecător să fie trimis în judecată, deși domnul ministru al justiției A VOTAT acel amendament (și a votat într-un mod las și nedemn) delegandu-și votul către alt deputat, deși era prezent la ședința (sic!)), mă întreb dacă domnul Stelian Ion are curajul, determinarea, asumarea și responsabilitatea să ceară urgent reîntoarcerea la Comisia Juridică a proiectului de lege pentru eliminarea acestui amendament ale cărui efecte juridice sunt toxice pentru sistemul judiciar!?

Așa ar acționa FAPTIC un ministru al justiției responsabil și asumat, nu manipulând sau doar văitându-se cu declarațîi publice! Există această posibilitate tehnică tocmai pentru că proiectul de lege pentru desființarea SIIJ, CU ACEST AMENDAMENT, încă nu a fost votat de plenul Camerei Deputaților!

Dacă nu solicită reîntoarcerea la comisie și eliminarea acestui articol toxic cu serioase probleme inclusiv de constituționalitate, înseamnă că personal domnul ministru își asumă, acceptă și girează acest amendament și efectele sale juridice făcând mult rău… comparabil cu relele făcute de Florin Iordache și Tudorel Toader!

Povestea cum că fără acest amendament SIIJ nu se desființează este o poveste de adormit copii sau de înșelat electoratul printr-un dibaci exercițiu de PR! Adevărul este, și domnul ministru știe sau ar fi trebuit să știe, că SIIJ tot se va desființa tocmai pentru că este doar o chestiune de foarte puțîn timp până când va fi decizia CJUE care cel mai probabil va constată că SIIJ încalcă inclusiv prevederi din tratatul european!

Mai mult, bătălia grea pe SIIJ a fost dată în 2019 când era mare disperare nu numai cu numirea Adinei Florea, dar și cu cereri de preluare a unor dosare de către SIIJ sau cereri de retragere a cailor de atac de către SIIJ în dosare de corupție, de exemplu în baza unui articol de lege declarat ulterior neconstituțional de CCR.. după 1 an de zile de la sesizare!

Sunt de notorietate meciurile mele cu gașca Savonea! DA, oricât îi deranjează pe unii (și îi deranjează), oricât de mulți dușmani mi-am făcut (și mi-am făcut), oricâte presiuni au fost (și au fost), oricâte amenințări am primit sau cereri de remaniere (și au fost), ADEVĂRUL, demonstrat PRIN FAPTE, NU PRIN DECLARAȚII LA TV, este că eu am avut curajul să mă opun și nu am permis adoptarea unor măsuri care ar fi făcut un rău ireversibil justiției, României și românilor de bună credință!

Nu este nici văicăreală, nu este nici laudă, este adevărul când am spus și spun că în 2019, în toată perioada mandatului meu de ministru al justiției, am fost sub un permanent asediu.

Dar am avut determinarea să respect jurământul depus la învestirea în funcție și am avut curajul și responsabilitatea să apar legea și interesele României, chiar dacă eram atacată din toate părțile și nu am fost susținută decât de încurajările președintelui țării!

Este purul adevăr și orice român de bună credință a văzut și știe acest lucru! Faptul că România a scăpat atunci, ca prin urechile acului, de activarea art. 7 se datorează președintelui Iohannis! Acesta este adevărul!

Revenind, adevărată miza a acestui amendament care creează o imunitate judecătorilor și procurorilor nu este desfiinttarea sau nedesfiintarea SIIJ, așa cum manipulativ se tot spune! NU! Adevărata miză este ce se va întâmpla DUPĂ SIIJ, de exemplu ce se va întâmpla cu magistrații care au încălcat legea și au comis abuzuri… dar despre acest aspect voi scrie într-o altă postare!”, a scris Birchall, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri