Caută
Close this search box.

Cel care a ameninţat-o cu moartea pe Maia Morgenstern, plasat sub control judiciar

Persoana care a transmis mesajele de amenințare, la adresa Maiei Morgenstern, la Teatrul Evreiesc de Stat, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de „amenințarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic”

„În urma plângerii unei femei, privind un mesaj cu caracter antisemit ce cuprindea amenințări cu moartea și alte vătămări, transmis pe mai multe adrese de e-mail ale unui teatru, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. au efectuat cercetări în cadrul unui dosar penal.

Dosarul penal a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și, ulterior, a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. În urmă activităților de cercetare, a fost identificată persoană bănuită că ar fi transmis mesajul, această fiind reținută pentru 24 de ore de polițiștii Direcției de Investigații Criminale”, a transmis Poliția Română.

Sursa citată a precizat că, ulterior, suspectul a fost prezentat procurorului de supraveghere, care a admis propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru 60 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic(…)”, fapta prevăzută de articolul 6 indice 1 din O.U.G. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

„Cercetările sunt continuate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru administrarea probatoriului și tragerea persoanei la răspundere penală. Activitățile investigative desfășurate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale au beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate”, a mai transmis Poliția Română.

Duminică, un echipaj de poliție, însoțit de mama tânărului, s-a deplasat la domiciliul acestuia, pentru a ridica echipamentul informatic folosit, urmând a fi predat de bunăvoie.

Actrița Maia Morgenstern a depus plângere la poliție, după ce a primit un email, în care era amenințată cu moartea, atât ea, cât și familia ei. Mesajul antisemit, redactat cu o virulentă extremă, greu de descris, a fost făcut public de actriță, pe contul de Facebook, de Ziua Teatrului și de sărbătoarea evreiască Pesah.

Un mesaj care cuprinde amenințări cu moartea la adresa actriței Maia Morgenstern a fost trimis către Teatrul Evreiesc de Stat și este semnat „din partea partidului AUR”.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) reclamă „înscenări mizerabile” în numele formațiunii și transmite întreaga susținere pentru Maia Morgenstern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri