Portret pe o frunză de toamnă…

Laurenţiu Damian este regizor de lung metraj dar şi de film documentar, scenarist, scriitor, profesor universitar la UNATC „ILCaragiale”, are un CV impresionant  şi este şi  preşedintele UCIN, Uniunea cineaştilor care se mândreşte cu nume care au dus faima filmului românesc în toate coţurile lumii! Unii dintre colegii noştri au făcut carieră în cetatea filmului la Hollywood  sau  pe platourile europene  în Italia, Franţa, Germania sau  în America de Sud, Australia, Canada. Lumea largă i-a primit şi ei au fost prezenţi cu creaţiile lor,  dornici să lase urme de neşters în cetatea celei de-a şaptea arte. Nu au uitat anii de studenţie, nu şi-au uitat profesoruii, mentorii sau cum îi numeau, cu respect şi duioşie,  Meşterii sau Maeştrii. Nu şi-au uitat tinereţea..

Laurenţiu Damian a rămas aici, zeci de ani şi şi-a dobândit faima cu filmele lui care au călătorit şi au fost premiate de-a lungul şi de-a latul Planetei. Laurenţiu are  un simţ aparte al vorbei scrise şi din paginile cărţilor lui, textele emoţionante cuceresc imediat cititorii. De curând, de 1 martie 2021 a „încondeiat-o” cu talent şi cu un „buchet”  enorm de preţuire pe profesoara lui de la clasa de regie a  I.A.T.C „IL Caragiale, Doamna Elisabeta Bostan. A postat, cu modestie textul pe pagina lui de FB , de ziua aniversară a binecunoscutei şi îndrăgitei autoare de filme pentru toţi copiii lumii, Regina filmului românesc, Doamna Elisabeta Bostan.  Îi dau cuvântul lui Laurenţiu Damian,  să-şi prezinte al lui :” Portret pe o frunză de toamnă…”

„Pe culoar se auzeau nişte tocuri. Era seară. Se deschidea uşa şi apărea o femeie frumoasă, cu aură de regină, cu o privire metalic-albastră şi începeam cursul. Seara. Până noaptea. După un timp, privirea metalică devenea duioasă. Dar nu era uşor! Trebuia să muncim mult ca să căpătăm acea privire! Uneori nu auzeam tocurile. Şi când se deschidea uşa şi apărea femeia cu aură de regină…înţepeneam! Avea cizme de cauciuc.

– Credeaţi că nu mai vin? Am avut filmare!

Cred că era primăvară! Aşa am întâlnit-o eu pe acea femeie frumoasă…primăvara! Apoi vara, toamna… aşa au trecut anii! Iarna…nu! Niciodată nu a apărut în gândul meu acea femeie frumoasă…iarna! Nu mai vreau să spun nici la mulţi ani, nici cu sănătate, nici cu bani nici cu belşug…vreau să spun:

Doamnă, fii eternă! Se poate întâmpla! Eternă ca şi filmele tale, eternă precum cântecele din filmele tale, eternă ca şi versurile din filmele tale!

Şi nu am să te rog să fii eternă. Am să te somez! Să nu care cumva să ai ispita să treci dincolo de hotarul unde este doar tinereţe fără bătrâneţe!! Că doar tu ai făcut filmul acela şi ai găsit cheia de aur în turn! Cheia eternităţii! Şi când spun că pot să înfrunt privirea ta albastră şi metalică atunci când te somez, să ştii că m-am făcut băiat mare! Nu mai sunt nici Nică al lui maica-mare nici Năică cu peştişor cu tot! Şi nu îmi e frică. Nici de tocuri nici de privirea ta!

 

397 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here