Caută
Close this search box.

Cîţu: Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului. Este momentul să dăm un restart!

florin cîţu

Premierul Florin Cîţu a afirmat că este surprins de explicaţiile pe care i le-a cerut Renate Weber, Avocatul Poporului, cu privire la unele decizii ale CNSU care nu ar fi publicate în Monitorul Oficial.

„Poate că este ceea ce vor să facă colegii mei în Parlament acum justificat dacă Avocatul Poporului are o astfel de opinie. Este momentul să dăm un restart acolo”, a mai spus şeful Executivului, care a adăugat că era simplu de verificat faptul că, prin hotărâre de Guvern, sunt aprobate măsurile privitoare la COVID-19, luate de CNSU, iar ele sunt publicate ulterior în Monitorul Oficial.

„Este o singură hotărâre de CNSU care a fost aprobată. Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului, poate că este ceea ce vor să facă colegii mei în Parlament acum justificat dacă Avocatul Poporului are o astfel de opinie.

Este momentul să dăm un restart acolo. Hotărârile CNSU toate au fost prezentate şi comunicate publicului şi acesta este rolul hotărârilor CNSU. După cum ştiţi dumneavoastră, sunt sigur că o ştiu şi cetăţenii Românei: prin hotărâre de guvern se aprobă măsurile legate de COVID, acestea se publică după aceea în Monitorul Oficial.

Era simplu de verificat. Îi voi răspunde doamnei Avocat al Poporului oficial, dar mă surprinde la acest nivel să vină o astfel de cerere”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei Executivului, conform News.ro.

Avocatul Poporului Renate Weber a anunţat că instituţia s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), de la începutul acestui an şi până în prezent, nu au fost publicate în Monitorul Oficial, ceea ce este o condiţie pentru intrarea în vigoare a unui act normativ.

Aceasta îi cere explicaţii prim-ministrului Florin Cîţu, cu privire la faptul că trei dintre hotărârile CNSU nu au fost postate pe site-urile oficiale şi nici publicate în MO, lucru care încalcă Legea fundamentală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri