Caută
Close this search box.

CSM continuă războiul cu Stelian Ion, sesizează Inspecţia Judiciară după declaraţiile ministrului Justiţiei privind preluarea unor dosare

bogdan mateescu

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Bogdan Mateescu, a sesizat Inspecţia Judiciară, pentru a verifica dacă declaraţiile ministrul Justiţiei, Stelian Ion, privind preluarea unor dosare cu japca, au fost de natură să afecteze independenţa procurorilor.

Potrivit unui comunicat al CSM, transmis Agerpres, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară, pentru a efectua verificări, în vederea apărării independenţei procurorilor faţă de afirmaţiile ministrului Justiţiei, Stelian Ion.

„Întrucât aceste afirmaţii ar putea fi percepute ca generalizând încălcări ale legii în activitatea parchetelor, se impune ca, în limita verificărilor prevăzute de art.30 din Legea 317/2004, să se clarifice: dacă prin soluţiile dispuse de procurori constând în declinări de competenţă, reuniri, preluări ‘s-au eludat’ normele de competenţă prevăzute de lege, dacă aceleaşi soluţii au determinat ‘tergiversări de dosare’ sau ‘soluţii dinainte dorite’, dacă au existat ‘preluări de dosare cu japca’ de către unele unităţi de parchet de la altele şi dacă însăşi utilizarea expresiei ‘cu japca’, faţă de semnificaţia sa, este compatibilă cu discursul public al ministrului Justiţiei prin raportare la soluţiile dispuse de procurori în instrumentarea unor dosare penale”, se precizează în comunicat.

De asemenea, preşedintele CSM cere IJ să verifice dacă dispunerea de către ministrul Justiţiei a unor controale având ca obiect astfel de soluţii adoptate de procurori este posibilă. El citează dispoziţii din Legea 304/2004, potrivit cărora „Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate” şi dacă poate fi disociată calitatea de participant într-o procedură penală concretă de cea de ministru, cu consecinţa luării unor măsuri specifice competenţei celei din urmă, cu privire la aceeaşi procedură, precum şi dacă acest fapt determină o poziţie supraordonată în raport de celelalte persoane implicate în procedură ori faţă de magistraţii însărcinaţi cu instrumentarea acesteia.

„Pentru consolidarea încrederii în funcţionarea parchetelor, ca parte a autorităţii judecătoreşti, exclusiv în temeiul legii şi în afara oricăror influenţe, concluziile verificărilor vor fi prezentate opiniei publice imediat după analiza acestora în cadrul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit competenţelor sale legale”, menţionează Consiliul.

Joi, Stelian Ion a afirmat că va solicita în perioada următoare procurorului general realizarea unui control la unităţile de parchet pentru a verifica cum sunt declinate sau preluate anumite dosare.

„Vreau să am o imagine de ansamblu cu privire la toate unităţile de parchet pentru a veni în final cu nişte propuneri concrete, astfel încât genul ăsta de preluare de dosare cu japca să nu se mai poată realiza”, a declarat ministrul Justiţiei într-un interviu acordat G4Media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri