Caută
Close this search box.

Curtea de Conturi: Asociaţia înfiinţată de fostul primar al Sectorului 5, Daniel Florea, a primit ilegal 2 milioane de lei

daniel florea

Auditorii Curţii de Conturi au descoperit o abatere financiară de două milioane de lei reprezentând finanţarea asociaţiei înfiinţate de fostul primar al Sectorului 5, Daniel Florea. Aceasta nu ar fi trebuit să primească bani din bugetul local deoarece nu era de utilitate publică.

Aceeaşi asociaţie ar fi fost folosită ca pretext de Daniel Florea pentru a-l evacua pe Valeriu Nicolae şi voluntarii săi din Şcoala nr. 136, acolo unde au făcut teme cu elevii din Ferentari timp de 12 ani, potrivit Buletin de Bucureşti.

În perioada 2007-2019, copii marginalizaţi din cartierul Ferentari din sectorul 5 se întâlneau weekend de weekend cu voluntari la şcoala nr. 136. Voluntarii coordonaţi de Valeriu Nicolae, activist social, fost secretar de stat în Guvernul Cioloş, îi ajutau să îşi facă temele şi discutau cu ei despre problemele pe care le aveau.

Dar în august 2019, conform sursei citate, Daniel Florea, primarul sectorului 5 la vremea respectivă, îl dă afară pe Valeriu Nicolae din Ferentari. Sala de clasă de 81 de mp din şcoala nr. 136 devine sediul Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Împreună dezvoltăm sectorul 5”, ONG înfiinţat chiar de Daniel Florea.

Tot în august 2019, Consiliul Local al Sectorului 5 aprobă finanţarea GAL în cuantum de două milioane de lei „pentru implementarea programelor de interes local”.

În 2020, Raportul Curţii de Conturi constată o abatere financiară de două milioane de lei care „reprezintă finanţarea unui ONG […] în condiţiile în care respectiva asociaţie la care entitatea audiată este membru fondator nu este recunoscută ca fiind de utilitate publică”.

„Cauza care a condus la deficienţa de mai sus prezentată constă în interpretarea eronată a unei norme juridice, cu caracter general, care se referă la potenţialele venituri ale asociaţiilor sau federaţiilor, atât autorii raportului de specialitate cât şi cel al referatului de aprobare susţinând eronat în faţa Consiliului Local al Sectorului 5 faptul că acest ONG are acest drept”, se arată în Raportul Curţii de Conturi, citat de Buletin de Bucureşti.

Altfel conform sursei citate, mai mulţi angajaţi din subordinea lui Daniel Florea şi inclusiv Daniel Florea, prin semnătura persoanală pe Referatul de Aprobare, au indus în eroare consilierii locali pentru ca acest ONG să primească ilegal două milioane de lei din bugetul public. Întrucât asociaţia GAL nu era de utilitate publică, ea nu ar fi trebuit să primească niciun leu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri