Caută
Close this search box.

Dan Bittman despre Diana Şoşoacă: O salut şi, uite, beau un pahar de vin în cinstea ei!

Dan Bittman

Cântăreţul Dan Bittman a declarat, într-un interviu acordat Adrianei Bahmuţeanu, că, ”dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Iovanovici Şoşoacă, eram Suedia, nu România!”.

„Eram departe de tot”, a completat Bittman. Întrebat de Adriana Bahmuţeanu ce părere are despre senatoarea Şoşoacă, Bittman nu s-a sfiit să-i aducă laude, la fel cum, nu de mult, făcea cu Mugur Migăescu.

„Ah, da, o salut şi, uite, beau un pahar de vin în cinstea ei! Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Iovanovici-Şoşoacă, eram Suedia, nu România! Eram departe de tot…”.

Bittman susţine, conform Adevărul, că senatoarea se luptă pentru drepturile românilor, după ce aceştia şi le-au uitat:

„Românii au uitat să-şi ceară drepturile, nu ştiu nici ce drepturi au. Unii sunt deranjaţi de modul in care ea se exprima. Ea e femeie, iar în România misogina femeile trebuie călcate in picioare, dar este o femeie care cunoaşte legile, este o femeie care apără legile şi vorbeşte în numele legii.

Suntem într-o ţară, România, in care nimeni nu apăra legea în faţa autorităţilor. Nu avem o lege a răspunderii prezidenţiale – pentru ca preşedintele încalcă legea in fiecare zi”, a mai spus Bittman.

Cântăreţul o consideră pe senatoarea Şosoacă „un adevărat avocat al poporului!”. „Alţii dau cu invective în ea…. Pentru că… e pe interese, întreaga presa e pe interes, e plătita… presa libera e o poveste. Fără îndoială Diana Şoşoacă este un început, îmi pare rău că cei din fostul partidul ei nu au ştiut să renunţe la orgolii.

Diana Şoşoacă trebuia menţinută, pentru că face treaba. Ea face treaba, face pentru popor, ea este un adevărat avocat al poporului! Uite, poate facem o mişcare civică, o invitam şi pe Diana Şoşoacă şi facem o mişcare civică adevărată”, a mai spus Bittman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri