Caută
Close this search box.

Dumitru Chisăliţă despre PNRR: Nu cum cheltuim banii europeni sunt prioritățile României, ci schimbările sistemice

dumitru chisăliţă

Expertul în enegetică gazeiferă Dumitru Chisăliţă susţine că „PNRR nu ar trebui să fie despre cum cheltuim banii alocați României cu produse externe, ci despre reziliența României, despre crearea de lanțuri valorice integrate producție-execuție în Energie, care să permită construirea viitoarelor sisteme energetice”.

Mai jos, cele afirmat de expert:

Nu cum cheltuim banii europeni sunt prioritățile României, ci schimbările sistemice, creșterea lanțului valoric în România și oameni care să schimbe lucrurile

În ultima perioadă se discută exclusiv, despre miliardele alocate României care o vor schimba. Înaintea banilor România are nevoie de multe și profunde schimbări sistemice, fără de care investițiile nu se vor înfăptui, de oameni capabili, care să miște lucrurile și să facă ca banii să fie folosiți corespunzător. Dar, poate cel mai important lucru este ca banii vehiculați să fie folosiți nu pentru a face investiții cu proiectanți, produse și companii străine, ci să dezvolte lanțuri valorice de proiectare, producție, execuție, montaj, exploatare, întreținere etc. pe teritoriul României, astfel încât țara noastră să nu mai fie doar o țară consumatoare a unor proiecte-produse-montaje a unor companii externe.
Observând ce s-a întamplat cu alte tipuri de noi forme de energie, în trecutul recent, putem aprecia că există o Matrice a Schimbării:
⦁ Cercetarea aplicată care este generatorul celor mai mari profituri, față de orice tip de bussines,
⦁ Know-How-ul dezvoltator al unor capacități de producție generatoare de locuri de muncă și implicit de bunăstare socială în regiune, și care necesită piețe externe de desfacere a producției, de testare și de creșterea vânzărilor externe până la atingerea masei critice,
⦁ Produsul testat și care are asigurat ciclul de viață normal, care a atins prețul competitiv urmare a atingerii masei critice devine utilizabil și în regiunea de producție.

Există zone/țări care au înțeles această abordare și investesc masiv în cercetare, crează capacități de producție pentru noi produse, concomitent cu acordarea de fonduri pentru cei care doresc să achiționeze aceste produse noi, și care vor fi inițial vândute spre a fi testate, dar și pentru a se creea acea masă critică de vânzare a produselor astfel încât prețul lor să atingă un nivel acceptabil, moment în care zonele respective își vor implementa și ele pe scară largă aceste noi produse.
România ar trebui să evite să devină un importator de tehnologie verde (proiectare, produse, execuâie, momtaj, întreținere), iar banii promiși României să fie direcționați către dezvoltarea în România a firmelor de proiectare, construcție, execuție și montaj a:
⦁ Sistemelor de produție, transport, stocare și utilizare a hidrogenului,
⦁ Bateriilor electrice și pilelor de combustie,
⦁ Stațiilor de GNCV și LNG,
⦁ Paletelor, rotoarelor, generatoarelor etc., necesare turbinelor eolienne,
⦁ Panourilor fotovoltaice,
⦁ Pompelor de căldură
⦁ etc.
România a devenit în ultimii 30 de ani importatoare de aproape orice produs și serviciu.
Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) nu ar trebui să fie despre cum cheltuim banii alocați României cu produse externe, ci despre reziliența României, de crearea de lanțuri valorice integrate producție-execuție în energie, care să permită construirea viitoarelor sisteme energetice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri