Caută
Close this search box.

Gigi Mulţescu este noul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti. „Am emoţii ca la început!”

gigi mulţescu

Gigi Mulțescu a intrat deja în pâine la Dinamo. Tehnicianul de 69 de ani a sosit la Săftica și a dat câteva declarații.

Cel poreclit ”SMURD” a explicat că nu putea refuza să încerce să ajute din nou echipa aflată într-o situație complicată. Mulțescu a vorbit și despre relația cu Pablo Cortacero.

”Este o nouă provocare din partea echipei mele de suflet, pentru care am mai făcut acest gest. Va fi mai greu acum, pentru că timpul lucrează împotriva noastră. Nu mai este timp, s-au pierdut puncte.

Am emoții ca la început, pentru că este vorba despre soarta echipei. Sunt speranțe că putem salva echipa, trebuie să le jucăm bine pe toate. Acum este vorba de soarta echipei.

Nu mă bucur că echipa este în această situație, dar mă bucur că pot să ajut. Dacă voi salva echipa, voi fi foarte fericit. Am contract până la vară. Suporterii trebuie să se aștepte ca echipa să câștige puncte, să fie mai performantă.

Eu cu spaniolii nu am chimie, niciodată nu am vorbit cu ei. Nu știu ce gânduri au ei, mă interesează prea puțin, pe mine mă interesează echipa. Cireașa pe tort ar fi câștigarea Cupei, știu că Astra se bazează pe acest meci, dar mai e timp”, a declarat Gigi Mulțescu, conform DigiSport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri