Caută
Close this search box.

Ianis Hagi: Obiectivul nostru este să ne calificăm la Mondiale

ianis hagi

Mijlocaşul Ianis Hagi a declarat că este fericit pentru că a reuşit să marcheze pentru prima oară, pentru România, în meciul cu Macedonia de Nord, dar a reamintit că obiectivul rămâne calificarea la CM-2022.

„Ultimele 15 minute nu am fost atenţi, dar e o greşeală din partea echipei. Sunt fericit că am reuşit să marchez golul victoriei, obiectivul nostru este să ne calificăm la Mondiale. Dar să nu uităm că e primul meci, mai avem nouă.

Credem mult în calificare. Am pus degetul la gură după gol pentru că am vrut să arăt că între mine şi Mister nu există nimic. Avem acelaşi interes. La 2-2 am înleţes că trebuie să-mi ajut echipa, rolul meu este să fac diferenţa”, a declarat Hagi.

Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (1-0), selecţionata Macedoniei de Nord, în prima etapă a grupei J din preliminariile europene ale Cupei Mondiale din 2022.

Naţionala tricoloră a condus cu 2-0 şi a fost egalată apoi cu goluri înscrise într-un interval de două minute, dar Ianis Hagi a reuşit să aducă victoria înscriind spre final.

Au marcat Florin Tănase ’28, Valentin Mihăilă ’50 şi Ianis Hagi ’86 pentru tricolori, respectiv Ademi ’82 şi Trajkovski ’83 pentru oaspeţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri