Caută
Close this search box.

În anii regimului PSD şi în pandemie, IPS Teodosie şi-a majorat averea considerabil

teodosie

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este unul dintre cele mai controversate personaje din istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române.

În ultimul an, a ieșit adesea în evidență, prin sfidarea normelor sanitare impuse de pandemia de COVID-19, poziționându-se contra statului. Este cunoscut și pentru averea lui, mai ales pentru complexul de lux de la Dorna Arini.

Unul dintre cele mai luxoase complexuri bisericești din România este cel care a pornit de la o moștenire primită de Teodosie, un hectar de pământ, la Dorna Arini. Ulterior, oamenii bisericii au cumpărat alte loturi, de la localnici.

În prezent, complexul este ridicat pe o suprafață de peste 20 de hectare și este finanțat majoritar, din fonduri alocate de Secretariatul de Stat pentru Culte. Inițial, s-a construit o biserică.

Acum, sunt ridicate un hotel de 3 stele, spațîi de producție, sală de conferințe, restaurant și bază de tratament balnear.

Mănăstirea din Arini i-a cedat lui Teodosie în anul 2010 un hotel, două case și 19 hectare de teren. IPS Teodosie este directorul școlii doctorale de teologie din Universitatea Ovidius, din Constanța.

Declarațiile lui de avere din intervalul dintre anii 2017-2020 sunt publice și se poate observă cum, de-a lungul celor patru ani, nu numai că au apărut terenuri declarate, ci și veniturile sale au crescut substanțial, informează Ziare.com.

În declarația de avere completată în anul 2017, pentru anul fiscal 2016, Teodosie nu deținea nimic. Veniturile sale anuale erau de 116.894 de lei, ca arhiepiscop, adică aproximativ 9.741 de lei pe lună, la care se adăugau 150.115 de lei, de la Facultatea de Teologie, adică circa 12.509 lei pe lună.

În anul următor, lucrurile nu se schimbă foarte mult, dar în declarația de avere completată în anul 2019, pentru anul fiscal 2018, apar proprietățile.

Teodosie declara atunci un teren intravilan la Techirghiol, obținut în anul 2014, prin donație, de 700 de metri pătrați, alături de un teren pășune, la Vatra Dornei, de 2.6 hectare, obținut prin cumpărare, unde nu specifică anul dobândirii.

În același an, figurează și două datorii la bancă, în sumă de 144.000 de euro. Teodosie declară și banii pe care îi avea în bancă: 117.076 de lei.

Veniturile sale anuale cresc substanțial. Teodosie câștigă 104.581 de lei, ca profesor la Universitatea Ovidius, 26.503 lei, ca director al școlii doctorale, și 161.064 de lei, ca arhiepiscop. Ultima declarație de avere disponibilă este cea completată în anul 2020, pentru anul fiscal 2019, în care scapă de datorii.

Avea în bancă atunci circa 39.435 de euro și 78.485 de lei, iar veniturile sale anuale au fost majorate din nou. Astfel, câștigă 158.019 de lei de la Universitatea Ovidius, adică aproximativ 13.168 de lei pe lună, la care se adaugă 176.304 lei, de la Arhiepiscopia Tomisului, adică aproximativ 14.692 de lei pe lună.

Practic, IPS Teodosie câștigă în acea perioada, doar din activitățile desfășurate ca arhiepiscop, aproape cât câștigă și Klaus Iohannis, președintele României, care avea un venit anual, în aceeași perioadă, de 179.735 de lei, adică de aproximativ 14.977 de lei pe lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri