Caută
Close this search box.

Liga Campionilor în România! „Tigroaice” dezlănțuite pe malul Oltului

Marea rivalitate din campionatul românesc s-a mutat în optimile Ligii Campionilor, în ceea ce Federația Europeană de Handbal a numit cea mai importantă întâlnire din această fază. „Tigroaicele” și-au respectat statutul de favorite, au trecut peste un start mai timid de meci și și-au surclasat adversarele în repriza secundă, obținând un succes liniștitor în perspectiva meciului retur.

Gazdă a atâtor meciuri de neuitat pe când echipa orașului purta celebrul nume ”OLTCHIM„, Sala „Traian” din Vâlcea le-a primit astăzi pe cele mai bune echipe ale României din ultimii ani.

Prima repriză a meciului de malul Oltului a fost una echilibrată, în care ambele echipe nu și-au asumat multe riscuri și au mers cap la cap bună parte din timp. Elevele lui Adi Vasile au intrat la cabine cu un avantaj fragil, 13-12, dar au tranșat meciul după pauză.

SCM Rm. Vâlcea – CSM București 24-33. „Tigroaicele”, devastatoare după pauză

Cu Cristina Neagu într-o formă remarcabilă, CSM București s-a dezlănțuit în repriza secundă. „Tigroaicele” au înscris la aproape fiecare atac și le-au „sufocat” pe fetele lui Florentin Pera, unde doar Liscevic a mai avut sclipiri sporadice. CSM s-a impus la nouă goluri și așteaptă liniștită returul din Polivalenta bucureșteană.

Așadar, CSM București a câștigat prima manșă a duelului 100% românesc cu SCM Râmnicu Vâlcea, din optimile Ligii Campionilor la handbal feminin. După o primă repriză echilibrată, „tigroaicele” s-au dezlănțuit după pauză și au câștigat cu 33-24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri