Caută
Close this search box.

Mădălina Dobrovolschi este vizată să preia conducerea Televiziunii Române

mădălina dobrovolschi

Partidele aflate la putere au ajuns la împărţirea instituţiilor de stat din domeniul media, cum sunt cazurile Televiziunii Române (TVR), Societatea Română de Radio şi Agerpres (agenţia de presă de stat), dar au adăugat discuţiilor şi problematica schimbării Avocatului Poporului.

PNL şi USR-PLUS vor grăbirea demiterii conducerii TVR şi a Societăţii Române de Radio, însă întreg demersul e frânat de UDMR, care vrea să se asigure că primeşte şi el o funcţie pe măsură. Cum s-a ajuns aici?

Liberalii, cel mai mare partid al coaliţiei de guvernare, au anunţat în ultima şedinţă de coaliţie că vor şefia TVR, instituţie pe care ar fi vrut-o însă şi USR-PLUS, ceea ce i-a determinat pe cei din urmă să aleagă Radioul Public, conform Adevărul.

În aceste condiţii, UDMR şi-a manifestat intenţia să ia Avocatul Poporului, nu Agerpres, aşa cum ar fi sperat liberalii. Luaţi prin surprindere, liberalii au cerut reluarea discuţiei peste o săptămână.

Între timp, deja s-a conturat o variantă pentru şefia TVR: Mădălina Dobrovolschi, fost purtător de cuvânt al lui Klaus Iohannis şi moderator tv.

De altfel, discuţia despre cine va fi instalat în fruntea TVR nici nu a fost purtată în interiorul PNL cu vicepreşedinţii sau diferiţi lideri din teritoriu, ci a fost doar între şeful partidului şi echipa lui Klaus Iohannis.

Nici situaţia în ceea ce priveşte oamenii din Consiliul de Administraţie al TVR nu e clară, adică dacă PNL va merge pe varianta unor oameni din interiorul Televiziunii sau pe oameni de partid.

„Ideal ar fi să punem doi sau trei oameni de meserie, care cunosc bine TVR şi care sunt integri”, susţin surse din conducerea PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri