Caută
Close this search box.

Ministrul Vlad Voiculescu va prezenta abia miercuri raportul cerut de premier cu privire la gestionarea valului trei al pandemiei. SURSE

vlad voiculescu

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a cerut timp ca să pregătească raportul cerut de premier privind planul de acțiune pentru valul trei al pandemiei. Voiculescu va pune documentul pe masa lui Florin Cîţu abia miercuri, potrivit unor surse, citate de B1 TV.

Când ar urma să prezinte ministrul Sănătății raportul privind măsurile de pregătire pentru valului trei al pandemiei

”I-am spus să vină săptămâna viitoare în ședința de Guvern cu acel plan care arăta cum ne-am pregătit pentru acest val și ce urmează să facem. Așteptăm săptămâna viitoare. Sunt sigur că va comunica public ce se întâmplă cu evoluția și care sunt, de fapt, elementele care au dus la aceste rate de pozitivare în ultima perioadă. Pe mine mă interesează ca noi să fim pregătiți pentru orice. Eu zic că experții de la Ministerul Sănătății, cei care se pricep să iasă săptămânal să prezinte public situația”, a declarat premierul vineri dimineață.

Pe 17 martie, Florin Cîțu a anunțat, în conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern, că i-a cerut ministrului Vlad Voiculescu să vină cât mai curând cu un raport referitor la activitatea pe care a desfășurat-o de la începutul mandatului și până acum cu privire la pregătirea pentru cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus.

”Am cerut Ministerului Sănătății ca până săptămâna viitoare să prezinte un raport al activității desfășurate începând cu luna decembrie, în vederea pregătirii valului trei al pandemiei și, bineînțeles, să ne prezinte și care sunt planurile pentru perioada următoare. (…)

Am spus că ar fi important ca Ministerul Sănătății să vină, exact cum face CNCAV, să aibă o conferință de presă săptămânală. Să știți exact când este conferința de presă și acolo să puteți să întrebați și să fie prezentată evoluția planului prin care încercăm să oprim această pandemie. Sper ca de săptămâna viitoare să nu fie doar o conferință de presă a CNCAV, să fie și una a Ministerului Sănătății, săptămânal”, a declarat, miercuri, Florin Cîțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri