Caută
Close this search box.

Orban spune că funcţiile de director general şi preşedinte al CA de la SRR şi TVR ar putea să fie separate

tvr

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat miercuri că un grup de lucru format la nivelul coaliţiei de guvernare lucrează la modificarea legislaţiei cu privire la funcţionarea televiziunii şi radioului public.

„Este un grup de lucru care a fost constituit, care lucrează şi care are termen până luni să formuleze propuneri privitoare la legislaţia în domeniul funcţionării televiziunii şi radioului.

A fost un proiect de lege care a fost adoptat, care a fost contestat de noi la Curtea Constituţională, au fost anumite elemente de neconstituţionalitate, a trecut din nou spre Parlament, a fost trimis spre promulgare, preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare. Ăsta e stadiul în care ne găsim”, a spus Orban, la Palatul Parlamentului.

„Este posibil (separarea celor două funcţii – n.r.). De altfel, în propunerea legislativă care a trecut de Parlament şi care se află acum în dezbatere ca urmare a cererii de reexaminare este prevăzut acest lucru.

Problema este care este distribuţia de competenţe între preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general, care este procedura de desemnare a preşedintelui Consiliului de Administraţie şi a directorului general”, a afirmat Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor nu se pronunţă încă în legătură cu desemnarea în cele două funcţii, dacă Parlamentul ar trebui să facă acest lucru.

„Eu am un punct de vedere. Pe de altă parte, am dat această temă de lucru pe mâna reprezentanţilor noştri care cunosc problematica şi în general au capacitatea de a formula propuneri pe care ulterior urmează să le analizăm şi să decidem în cadrul coaliţiei, săptămâna viitoare”, a conchis Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri