Caută
Close this search box.

Ordinul emis de Ministerul Educației și cel al Sănătății: cum merg copiii la școală și când poartă masca, NOI REGULI

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au finalizat ordinul comun prin care au stabilit noi reguli pentru mersul la școală în pandemie. Se schimbă câteva lucruri importante:

Ordinul comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății nr. 3459/280/06.03.2021 modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 a fost emis și trimis la Monitorul Oficial.

Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, cu excepția depășirii pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.

La articolul 2 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, prin raportare la prevederile art. 3, cu excepția depășirii pragului de 6 la mie unde intrarea în carantină se aplică imediat.

1) În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru:

– toți preșcolarii și elevii din învățământul primar,

– elevii din clasele a VIII-a, a XII-a , a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;

2) La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și activitatea didactică se desfășoară exclusiv online.

3) Este permisă organizarea cu prezența fizică, în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a:

– simulărilor examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;

– evaluărilor naționale;

– orelor remediale pentru toate clasele .

Masca nu e obligatorie șa orele de sport făcute în aer liber
4) Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior.

La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare.

5) Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în spații exterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri