”Să tacă armele! Răspândirea lor să fie limitată, aici şi peste tot!”, a tunat Papa Francisc, care a denunţat ”barbariile smintite” ale Statul Islamic (SI) şi corupţia care subminează Irakul, o ţară sfârşiată de 40 de ani de violenţă, al cărei ultim episod este ascensiunea grupării jihadiste, înfrânte în 2017, relatează AFP, citată de News.ro.

Suveranul Pontif a sosit vineri la Bagdad, după 15 luni în care nu a efectuat nicio vizită în străinătate.

El a denunţat, într-un discurs, barbariile şi violenţele legate de ”interese din afară, care nu sunt interesate de populaţia locală”.

”Ajunge cu violenţele, extremismele, facţiunile, intoleranţele!”, a subliniat Papa Francisc.

”Nu pot să nu-i amintesc pe yazidi, victime nevinovate ale barbariilor smintite şi inumane, persecutaţi din cauza apartenenţei lor religioase, ale căror identitate şi supravieţuire au fost ameninţate”, a subliniat el în acest discurs susţinut în faţa autorităţilor irakiene.

În alocuţiunea sa, Suveranul Pontif a arătat cu degetul corupţia din Irak, Mesopotamia antică, ”leagănul civilizaţiei”.

”Trebuie în acelaşi timp să edificăm justiţia, să creştem cinstea, transparenţa şi să consolidăm instituţiile” în vederea ”luptei împotriva plăgii corupţiei, abuzurilor de putere şi ilegalităţii”, a subliniat liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lume.

Papa argentinian şi-a exprimat, la vremea respecitvă, susţinerea faţă de tineri manifestanţi irakieni, în cadrul unei revolte împotriva corupţiei, reprimată în sânge la sfârşitul lui 2019.

În favoarea unităţii într-o ţară musulmană, în care creştinii mai reprezintă doar 1% din cele 40 de milioane de locuitori, Papa Francisc a pledat ca ”nimeni să nu fie considerat cetăţean de clasa a doua”.

”Este indispensabil să se asigure participarea tuturor grupurilor politice, sociale şi religioase şi să se garanteze drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor”, a pledat Francisc.

Preşedintele irakian Barham Saleh a declarat, la rândul său, că îl primeşte pe Papă ca pe un ”invitat special”.

În condiţii de securitate dure şi circulând singur şi cu mască, în cadrul unei izolări împotriva covid-19, Suveranul Pontif, în vârstă de 84 de ani, a venit în Irak ca ”pelerin al păcii”, să aducă alinare uneia dintre cele mai vechi comunităţi creştine din lume, afectate de violenţă şi sărăcie.

În cadrul sejurului său – care se încheie luni, după parcurgerea a 1.455 de kilometri, în principal aerian, în vederea evitării unor zone în care se ascund în continuare jihadişti – Papa urmează să întindă o mână musulmanilor, printr-o întţlnire cu marele ayatollah Ali Sistani, cea mai înaltă autoritate religioasă pentru numeroşi şiiţi din Irak şi din lume.

Papa a evocat toate subiectele fiebinţi din Irak, în faţa oficialilor de cel mai înalt rang din ţară, în frunte cu Barham Saleh.

După această etapă politică, Francisc începe partea spirituală şi populară a vizitei sale.

În privinţa amestecurilor străine, Suveranul Pontif îndeamnă ”naţiunile” ”să nu impună interese politice sau ideologice” Irakului.

Programul vizitei Papei, ambiţios, începe cu o rugăciune la Catedrala Maicii Domnului a Ajutorului Perpetuu, vineri seara.

Această biserică catolică, situată în centrul Bagdadului, a fost, de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, în 2010, teatrul unei luări de ostatici sângeroase a unor creştini, soldată cu 53 de morţi.

Papa urmează să efectueze apoi vizite la Najaf, Ur, Erbil, Mosul, Qaraqosh, unde urmează să vadă doar câteva sute de persoane, cu excepţia une islujbe, duminică, pe un stadion, la Erbil, în Kurdistan, la care urmează să asiste câteva mii de credincioşi.

Bagdadaul dă asigurări că a luat toate măsurile de securitate ”terestre şi aeriene”.

Iar într-un gest nesperat al unei destinderi în tensiunile iraniano-americane latente în Irak, una dintre grupările care a revendicat unele tiruri de rachetă vizând interese americane a anunţat un armistiţiu pe timpul vizitei Papei.

112 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here