Caută
Close this search box.

Prefect: Rata de incidență în București depășește, azi, pragul de 6 la mie

alin stoica

Perfectul Capitalei a declarat că rata de incidență în București depășește, azi, pragul de 6 la mie.

Așteptăm analiza DSP și convocăm CMBSU”, a declarat Alin Stoica, prefectul Capitalei.

Incidența în București a ajuns la 6,22 la mia de locuitori.

Decizia de a institui sau nu carantina în București va fi luată, probabil, în cursul zilei de miercuri.

Prefectul Capitalei a declarat luni, la Digi FM, că depăşirea incidenţei de 6 cazuri la mia de locuitori nu înseamnă că Bucureştiul va intra în mod automat în carantină. Potrivit acestuia, carantina este doar una dintre măsurile posibile, având în vedere că aceasta este prevăzută de lege.

Sunt mai multe măsuri – asta am discutat şi cu colegii specialişti. Trebuie să aşteptăm ca specialiştii să se pronunţe, în funcţie de situaţie şi în funcţie de analiza pe care o vor face. (…)

Nu înseamnă că la 6 cazuri la mie, Capitala intră automat, legea nu prevede un astfel de mecanism. Legea spune că orice fel de măsură trebuie luată odată la propunerea specialiştilor – DSP sau INSP, depinde de gradul de acoperire al măsurii (…) – după care intervine o şedinţă de comitet de situaţii de urgenţă, care este un organ colegial, se discută acolo şi se ia o decizie. Dacă măsura este mai severă, gen carantină, atunci intervine DSU şi dă un ordin prin care se confirmă. Dacă măsura priveşte două judeţe, atunci trebuie să ajungem şi în CNSU„, a explicat el.

Alin Stoica a spus că a cerut Direcţiei de Sănătate Publică o analiză în ce priveşte rata de incidenţă, presiunea asupra spitalelor sau rata de vaccinare, pentru a fi luate cele mai bune măsuri de contracarare e pandemiei în Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri