Caută
Close this search box.

Prințul Philip a fost transferat la un alt spital și va fi supus unor investigații cardiologice

Prinţul Philip al Marii Britanii, 99 de ani, a fost transferat, luni, la un alt spital din centrul Londrei pentru a face investigaţii vizând o problemă cardiacă preexistentă şi pentru a fi tratat de o infecţie.

Philip, ducele de Edinburgh, a fost internat la spitalul King Edward VII din Londra, o instituţie privată, în urmă cu două săptămâni pentru a primi tratament pentru o infecţie care nu a fost dezvăluită, dar care nu are legătură cu Covid-19.

Acesta a fost transferat, luni, la St Bartholomew’s Hospital pentru tratament şi investigaţii suplimentare, a anunţat, într-un comunicat de presă, Palatul Buckingham, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

″Ducele se simte bine şi răspunde tratamentului, dar este de aşteptat să mai rămână în spital până cel puţin la sfârşitul săptămânii″⁣, a mai precizat palatul.

Fotografii şi echipele de televiziune de la spitalul King Edward au văzut, cu ceva timp în urmă, un pacient transportat într-o ambulanţă, protejat de privirile jurnaliştilor de angajaţi ai spitalului purtând umbrele şi de membri ai forţelor de ordine, însă nu a existat nicio confirmare că ar fi fost vorba despre prinţul Philip.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri