Caută
Close this search box.

Renate Weber ARUNCĂ ÎN AER România: Se pot DESFIINȚA TOATE pensiile speciale, cu excepția celor ale magistraților!

eliminarea pensiilor speciale

Renate Weber, Avocatul Poporului, a dezvăluit, miercuri seara, că toate pensiile speciale pot fi desființate, inclusiv cele ale militarilor, ale celor din SRI, dacă parlamentarii vor dori pentru că CCR arată că doar cele ale magistraților sunt constituționale.

După ce parlamentarii au votat eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, mai mulți lideri PNL, foști parlamentari, au sunat-o pe Renate Weber ca să conteste la CCR legea dată de coaliția guvernamentală.

”Vai de mine! Mi-au înroșit telefonul. Eu, de când sunt în funcția asta, nu am primit atâtea telefoane câte telefoane am primit pentru pensiile parlamentarilor. Cei mai mulți erau din PNL. M-au sunat să atac la CCR. Cei care m-au sunat nu mai erau parlamentari. În loc să se ducă să facă lobby la colegii lor de partid, făceau la mine, să atac, când o să fie votată. Chiar așa mi s-a spus: ce mai ai de pierdut, oricum te revocă. Cam ăsta e caracterul oamenilor care nu vor să înțeleagă dacă că nu am motiv de neconstituționalitate.

Am o decizie a CCR care spune foarte frumos că o singură categorie profesională, cea a magistraților, are suport constituțional pentru acest tip de pensie de serviciu.

Deci, au început cu parlamentarii. Dacă mâine vor, mâine pot să dea legi (n.r. de desființare a pensiilor speciale) pentru fiecare celelalte categorii: la SRI, la toate celelalte.”, a spus Renate Weber la TVR 1, în emisiunea România9, realizată de Ionuț Cristache.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri