Caută
Close this search box.

Renate Weber, Premiul „Secera şi Ciocanul”, din partea Societăţii Timişoara

Renate Weber

Societatea Timişoara a anunţat că, printre premianţii din acest an, se numără Avocatul Poporului, Renate Weber. Aceasta care primeşte premiul „Secera şi Ciocanul”, pentru „susţinerea în Parlamentul european a încercărilor de subminare a statului de drept în România, proces iniţiat şi promovat de Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD”.

„La împlinirea a 31 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, Societatea Timişoara reafirmă principiile şi valorile în care a crezut şi pentru care a luptat de la început”, se arată într-un comunicat de presă de joi, al Societăţii Timişoara.

Premiile acordate în acest an sunt:

Premiul „Speranţa” – Thierry Wolton (istoric specializat în istoria regimurilor criminale comuniste. Autor al recentei trilogii publicate la Editura Humanitas: „O istorie mondială a comunismului. Călăii. Victimele. Complicii”). Premiul „Speranţa“ se acordă pentru cea mai însemnată contribuţie la instaurarea democraţiei, destrămarea structurilor comuniste şi menţinerea speranţei.

Premiul „Secera şi Ciocanul” – Renate Weber (pentru susţinerea în Parlamentul european a încercărilor de subminare a statului de drept în România, proces iniţiat şi promovat de Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD). Premiul „Secera şi ciocanul“ se acordă „pentru efortul depus întru conservarea şi susţinerea sistemului şi structurilor (neo)comuniste în România“.

Premiul „Ion Monoran” – Traian Orban (rănit în revoluţie, fost preşedinte al Asociaţei Memorialul Revoluţiei). Premiul „Ion Monoran“ se acordă „pentru stăruinţa în demersurile de a decanta valorile morale în societatea românească“ (Ion Monoran, poet, membru fondator al Societăţii şi ziarului „Timişoara“ -la care a scris până la moartea sa, în 1993-, a fost cel care, în 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele în Piaţa „Maria“, moment esenţial în declanşarea Revoluţiei de la Timişoara.)

Premiul „Alexandra Indrieş” – Grupul de investigaţii “Recorder”. Premiul „Alexandra Indrieş“ se acordă „pentru contribuţia avută, prin intermediul cuvântului scris, la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democraţiei şi ale statului de drept în România“ (Alexandra Indrieş, fost deţinut politic, scriitoare, membru fondator al Societăţii „Timişoara“, editorialist al ziarulului „Timişoara“, a murit în 1993.)

Premiul „Oscar Berger” – Ramona Ursu şi Daniela Raţiu (jurnaliste la “ziare.com”.). Premiul “Oscar Berger” este decernat pentru înalt profesionalism, spirit civic, pentru abordarea cu curaj şi responsabilitate a unor teme majore din societatea românească şi pentru promovarea unui spirit de eleganţă şi bună credinţă jurnalistică (Oscar Berger a fost redactor şef şi director al Ziarului TIMIŞOARA până în anul morţii sale, 2013.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri