Caută
Close this search box.

Şefii Înaltei Curţi şi CSM au părăsit dezbaterea privind Secţia Specială, din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor

scandal

A fost scandal în Comisia Juridică a Camerei Deputaților pe proiectul care prevede desființarea Secției Speciale pentru Investigarea Magistraților.

Actualul președintele al Comisiei, Mihai Badea, de la USR, s-a certat cu Nicușor Halici, deputat PSD de Vrancea, care a condus comisia, în legislatura trecută, care a dat semnalul debutului scandalului.

Disputa i-a determinat pe șefa Curții Supreme și pe șeful CSM să părăsească sala. Se așteptau la o discuție echilibrată, dar au dat peste un scandal uriaș între Putere și Opoziție, au motivat Corina Corbu şi Bogdan Mateescu.

Mihai Badea a afirmat că această secţie a fost înfiinţată la iniţiativa lui Liviu Dragnea, „într-o perioadă de mari regrese pentru sistemul de justiţie din România”.

„Din punctul meu de vedere au fost două scopuri: primul a fost controlul politic al urmăririi penale a magistraţilor, adică să se decidă în Kisseleff, ca pe timpul doamnei Stănoiu, cine este anchetat şi cine beneficiază de impunitate.

Şi, desigur, redirecţionare a unor dosare penale ale unor politicieni în general de la DNA către această secţie specială prin simpla implicare a unui magistrat, printr-un denunţ, printr-o plângere”, a susținut Badea.

El a adăugat că o consecinţă a acestei secţii a fost redeschiderea discuţiilor asupra unor recomandări din MCV, fiind „nişte regrese”. Badea a mai menţionat că majoritatea judecătorilor s-au opus înfiinţării acestei secţii.

Discursul preşedintelui comisiei a fost întrerupt de mai multe ori de reprezentanţii PSD.

Deputatul PSD Nicuşor Halici a spus că nu se respectă procedura. „Nu vă e ruşine? Nu suntem la declaraţii politice. De ce nu aţi supus la vot procedura? Aţi făcut o pledoarie politicianistă”, a spus Halici.

A intervenit şi deputatul Steluţa Cătăniciu, care a adus aceleaşi reproşuri. „Nu vă este jenă să faceţi declaraţii politice”, a spus Cătăniciu.

Pe fondul scandalului din sală, șefa Curții Supreme, Corina Corbu și șeful CSM, Bogdan Mateescu au părăsit ședința.

Reporter: De ce ați plecat?
Corina Corbu, președintele ICCJ: Pentru că nu are sens să mai rămân la o asemenea ședință.

Reporter: Ce anume vă deranjează?
Corina Corbu, președintele ICCJ: Nu mă deranjează nimic. Consider că nu este locul meu aici.

Bogdan Mateescu, președintele CSM: Credeam că este o ședință tehnică, echilibrată, că putem avea argumente juridice.

Reporter: Ce v-a deranjat?
Bogdan Mateescu, președintele CSM: Un astfel de comportament îl regret în Parlament…punctul de vedere e scris, optăm pentru o soluție de echilibru. Trebuie încetată polarizarea societății și polarizarea magistraturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri