Caută
Close this search box.

Sharon Stone dezvăluie secretele ruşinoase ale filmărilor de la „Basic Instinct”

sharon stone
Actrița Sharon Stone a fost îndemnată să întrețînă relații sexuale cu colegii ei de sex masculin, pentru a avea o chimie mai bună cu ei pe ecran – și aceste cereri au venit din partea producătorilor, a scris ea, în cartea de memorii care va fi lansată pe 30 martie, potrivit Variety.
Stone, care a avut o carieră prolifică timp de patru decenii, a mai scris că a fost păcălită să filmeze celebra scenă din „Basic Instinct” fără lenjerie intimă și că nu a știut că părțile ei intime vor fi expuse pe ecran, până la o primă vizionare, într-o camera plină de agenți și avocați.
„Așa mi-am văzut vaginul filmat prima dată, la mult timp după ce mi s-a spus „Nu vedem nimic – am nevoie să-ți scoți chiloții, pentru că albul reflectă lumina, așa că știm că ai lenjerie”, a scris Stone, în cartea de memorii „The Beauty of Living Twice”.
„Da, au existat multe puncte de vedere cu privire la acest subiect, dar, pentru că eu sunt cea cu vaginul, pot să spun: Celelalte puncte de vedere sunt prostii”, a scris Stone, în câteva fragmente publicate de Vanity Fair.
Vorbind despre regizorul filmului, Paul Verhoeven, Stone își amintește: „M-am dus în cabina de proiecție, l-am pălmuit pe Paul peste față, am plecat și mi-am sunat avocatul, pe Marty Singer. Marty mi-a spus că nu pot lansa filmul așa cum este…
Și Marty a mai spus, conform Screen Actors Guid, sindicatul meu, că este ilegal să filmezi pe sub fustă (…) Aveam multe lucruri la care să mă gândesc. Dacă aș fi fost regizorul? Știam ce film fac. M-am luptat pentru rol și tot timpul doar acest regizor a fost alături de mine”. Actrița a permis totuşi scena pentru că „era corect față de film și personaj”.
Ea scrie că producătorul „mi-a explicat de ce ar trebui să fac sex cu partenerul, așa încât să avem o chimie mai bună pe ecran”. „Sex și nu sexualitate pe ecran era de așteptat în meseria mea”, a mai scris actrița.
Stone scrie că, deși este încântată să vadă progresele realizate la Hollywood, ea vrea să vadă procese corespunzătoare pentru crimele sexuale.
Sharon Stone, născută pe 10 martie 1958, este un fost model profesionist, care a renunțat la modă pentru a deveni actrița și producătoare de film. S-a făcut remarcată după ce a jucat alături de Arnold Schwarzenegger în thrillerul SF „Total Recall” din 1990 și a devenit o vedetă de talie mondială grație rolului din thrillerul erotic „Basic Instinct” din 1992, regizat de Paul Verhoeven, pentru care a primit o nominalizare la Globul de Aur.
A fost nominalizată la Oscar și a câștigat Globul de Aur la categoria „cea mai bună actrița în rol principal”, datorită evoluției sale din drama „Casino” (1995), regizată de Martin Scorsese.
A primit alte două nominalizări la Globul de Aur pentru rolurile din drama „Puternicii/ The Mighty” (1998) și comedia „Muza/ The Muse” (1999). În 2004, a câștigat premiul Primetime Emmy pentru evoluția sa din serialul „Cabinet de avocatură/ The Practice”.
A jucat și în alte filme de succes, precum „Mascul necruțător/ Alpha Dog” (2006), „Bobby” (2006) și, recent, în filmul biografic „Lovelace” (2013), dedicat actriței de filme porno Linda Lovelace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri