Caută
Close this search box.

Timiş: Bărbat decedat după ce a intrat cu autoturismul într-un autotren

Un bărbat de 40 de ani, care conducea un autoturism, a decedat după ce a intrat în coliziune cu partea din spate a unui autotren care se deplasa în faţa sa, în zona ieşirii pe autostrada A1 Deva-Nădlac, spre localitatea Margina, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un bărbat de 40 de ani a condus un autoturism din direcţia Lugoj spre Margina, iar la km 426 a intrat în coliziune cu partea din spate a unui TIR care se deplasa în fata sa, pe banda numărul 1. În urma accidentului a fost declarat decesul bărbatului de 40 de ani”, au precizat reprezentanţii Biroului de presă al Poliţiei Timiş.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

ISU Timiş a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi 10 pompieri. Victima, rămasă încarcerată, a fost extrasă şi au început manevrele de resuscitare, la care victima nu a răspuns, bărbatul fiind declarat decedat de către medicul echipajului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri