Toni Grecu, fondatorul grupului Divertis, spune că se luptă cu revenirea la viața normală, la o lună de la externare, după ce plămânii i-au fost afectați în proporție de peste 50%, în urma infectării cu SARS-CoV-2. Fondatorul Divertis a povestit cum a fost după externare.

„Mă lupt cu revenirea la viața normală. Am stat în spital trei săptămâni și, după aceea, a început munca la domiciliu, cu ghilimelele de rigoare, pentru că în afara domiciliului nu prea am putut să mă mișc, din cauza insuficienței respiratorii.

Plămânii, în cazul meu, au fost afectaţi puternic, cam la nivelul de 50% şi peste 50%. Asta înseamnă că practic nu pot să respir. Nu ai aer, iar viaţa fără aer este imposibilă”, a declarat Toni Grecu.

Fondatorul Divertis a povestit cum, imediat după externare, era nevoit să facă pauză după fiecare treaptă urcată:

„Nu mai am nevoie de aparat de oxigen. Când am ieşit din spital, am ieşit independent de oxigen. În spital am luat destul de mult, pentru că pur şi simplu nu puteam trăi altfel, dar acasă, când am ajuns, nu am mai avut nevoie, dar nici efort nu puteam să fac.

Ca să urc un etaj, aveam nevoie de pauză la fiecare treaptă, imediat după ce am ieşit din spital. Acum, la o lună de zile, nu mai am problema asta, pot urca un etaj fără probleme, dar la al doilea etaj încă am nevoie de pauză”, a mai spus Grecu.

„Cam asta este evoluţia după o lună de zile de kinetoterapie zilnică, de gimnastică specifică”, a declarat fondatorul Divertis, care spune că își dorește ca din povestea sa să învețe mai mulți oameni:

„Din povestea mea ar putea să înveţe sau ar putea să inspire oameni care trec sau au trecut prin boala asta nenorocită şi care au rămas cu urmări. Dorința mea este să povestesc şi să încerc să fac bine, atât cât pot să fac, prin intermediul mass-media”.

Toni Grecu a mai spus că durează luni de zile pentru a putea ajunge la forma maximă:

„Nu sunt în forma fizică maximă, nu am cum. Durează luni de zile. Revenirea funcţiei pulmonare post-COVID durează luni de zile şi nu se ştie dacă funcţia pulmonară se recapătă în proporţie de 100%. Depinde de individ”.

241 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here