Caută
Close this search box.

Tribunalul, categoric cu Dosarul 10 august: Deciziile se iau pe probe, nu pe emoţii

dosarul 10 august

Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Radu, a solicitat miercuri parlamentarilor şi miniştrilor să respecte separarea puterilor în stat, susţinând că hotărârile judecătoreşti se iau în baza probelor, şi nu pe „emoţii şi sentimente”.

Reacţia vine după criticile aduse de mai mulţi oameni politici cu privire la hotărârea unei judecătoare prin care s-a respins redeschiderea anchetei în dosarul 10 august.

„În pronunţarea soluţiilor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în conformitate cu art.124, alin. 3 din Constituţia României. Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente.

Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale, conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc, independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor.

În consecinţă, discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă, pentru că numai respectând ordinea de drept şi hotărârile judecătoreşti se va restabili echilibrul social încălcat”, se arată într-un comunicat al tribunalului, citat de Agerpres.

Mai mulţi oameni politici, printre care premierul Florin Cîţu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, sau copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, au făcut declaraţii cu privire la decizia tribunalului.

Astfel, premierul Florin Cîţu s-a declarat dezamăgit de clasarea dosarului „10 august” şi a arătat că a avut discuţii cu ministrul Justiţiei, Stelian Ion, cu privire la posibile căi de atac.

Dacian Cioloş a afirmat că decizia judecătorilor în acest caz nu este finalitatea aşteptată de cetăţeni şi crede că „o comisie parlamentară poate aduce lumina necesară în acest caz, dincolo de responsabilităţile penale”.

Ministrul Vlad Voiculescu a scris într-un mesaj pe Facebook: „Îmi vine să mă iau cu mâinile de cap”.

Un răspuns

  1. justitia e tributara de mult ciumei rosii, putini sant cei care stiu si fac justitie in tara respecand juramantul depus …e trist ca studentii de la drept le iau exemplu – cum sa avem justitie corecta cand viitori magistrati fura de pe bancile scolii ,cand ministrul Tudorel ..esge cel mai nociv exemplu…daca sant curati dece inca nu e inchis dosarul cu revolutia ,mineriada etc etc…IN ROMANIA JUSTITIA E O RUSINE PT NOI TOTI- si cate ar mai putea fi spui daca ai avea cui..cine stie pe cine au de aparat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri