Caută
Close this search box.

UDMR a sabotat încă un vot pentru desfiinţarea Secţiei Speciale

udmr

Premierul Florin Cîţu a declarat că nu este corectă informația conform căreia UDMR nu este de acord cu desființarea Secției Speciale.

UDMR a chiulit de la votul din Comisia de Muncă din Camera Deputaților, astfel în proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale a primit aviz negativ.

„Are un calendar clar în Parlamentul României. Este în procedură de urgență și eu nu cred că informația că partenerii noștri nu sunt de acord este corectă, pentru că partenerii noștri fac parte din Guvern. Deci, când s-a aprobat în Guvern forma, au fost de acord.

Că în Parlament poate vor fi amendamente de la toată lumea, asta este altceva, dar forma care a plecat din Guvern a fost aprobată de coaliţia de guvernare, iar cei din UDMR sunt membrii în coaliția de guvernare și parteneri în Guvern și în momentul în care a fost luată decizia”, a explicat Florin Cîţu.

Comisia de Muncă a Camerei Deputaților a dat aviz negativ proiectului de lege privind desființarea Secției Speciale. Parlamentarii UDMR au chiulit de la ședință, astfel încât PSD a reușit să aibă majoritate.

Conform unor surse politice, reprezentanțîi UDMR au lipsit de la vot. Și Comisia pentru Drepturile Omului a dat recent aviz negativ pentru desființarea Secției Speciale.

„Am sperat degeaba. Ați avut dreptate: Aviz negativ pentru desființarea SIIJ dat de membrii Comisiei de Muncă din CD. Să vedem ce raport va da Comisia Juridică: favorabil sau nu! Lupte grele..”, a comentat fostul ministru al Justiției, Ana Birchall.

PNL și USRPLUS au 9 parlamentari în comisie, PSD are 7, AUR are 3 reprezentanți, iar UDMR și minoritățile au câte un reprezentant. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat recent că nu vrea ca dosarele de la Secția Specială să ajungă la DNA.

„Secția specială pentru magistrați. Dintr-o extremă am căzut în altă extremă. Nu am nici o problemă cu desființarea acestei secțîi, avem o problemă cu locul în care ajung aceste dosare și cine ii va ancheta pe magistrați. Nu vrem ca dosarele să ajungă la DNA, ci la Parchetul General”, a spus Hunor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri