Caută
Close this search box.

Valentin Mihăilă este dorit de două cluburi mari din Serie A

Valentin Mihăilă

Fotbalistul român Valentin Mihăilă e noua senzaţie a Parmei, club care riscă retrogradarea din Serie A, în acest sezon. Cluburile din Italia au început să se intereseze de atacantul român.

După ce Napoli s-a arătat interesată de fotbalistul venit de la U Craiova, acum o triplă campionă a Italiei şi-a manifestat interesul pentru Mihăilă.

Valentin Mihăilă este unul dintre cei mai în formă fotbalişti români şi una dintre surprizele sezonului pentru Parma. În ultimele zile, mai multe cluburi s-au arătat interesate de atacantul român, iar o posibilă retrogradare a Parmei ar putea grăbi plecarea sa de la echipa antrenată de D’Aversa. Ultimul club intrat în cursa pentru semnătura lui Mihăilă este AS Roma, notează presa din Italia.

Valentin Mihăilă se află într-un moment bun al carierei. Deşi a început accidentat sezonul şi a ratat o parte dintre meciurile Parmei, atacantul lateral şi-a făcut simţită prezenţa imediat cum a intrat, datorită curselor sale impresionante din banda stângă a terenului.

Iar echipele din Italia au observat evoluţia fotbalistului născut la Finta. Cel puţin două cluburi italiene importante au pus ochii pe Valentin Mihăilă, care ar putea rămâne în prima ligă, în cazul unei retrogradări a echipei sale.

Publicaţia Calciomercato.com susţine că, după Napoli, şi AS Roma s-a arătat interesată de fotbalistul român. Mai mult, clubul capitolin ar fi demonstrat că interesul e real prin contactarea agentului lui Valentin Mihăilă.

Transferul românului de la U Craiova la Parma a fost realizat de Giovanni Becali, prin firma „Becali Management Consulting”, acelaşi care a cules laurii şi în cazul transferului lui Dennis Man în Serie A.

„AS Roma a dorit să înţeleagă situaţia lui Valentin Mihăilă, în privinţa sezonului următor. Fotbalistul român le-a atras atenţia lui Napoli şi Roma”, a susţinut sursa citată. Jurnaliştii italieni susţin că un nou transfer s-ar putea realiza pentru o sumă cuprinsă între 10-12 milioane de euro.

Parma a investit o sumă importantă în privinţa transferurilor lui Dennis Man şi Valentin Mihăilă. Primul a costat 11 milioane de euro, în timp ce al doilea opt milioane de euro. Conform ParmaLive, conducerea Parmei a transmis că ”nu este acum momentul să vorbim despre asta (n.r. – transferul lui Valentin Mihăilă)”. Astfel, şefii clubului nu au exclus un posibil transfer al românului ajuns în atenţia lui AS Roma şi Napoli.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri