Caută
Close this search box.

76.800 de doze de vaccin Moderna sosesc duminică în țară. Peste 268.000 de români au fost imunizați deja cu serul dezvoltat de americani

Duminică, pe 25 aprilie, sosește în România pe cale terestră o nouă tranșă de vaccin livrată de compania Moderna, care constă în 76.800 de doze, a anunțat Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).

Dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:
– Centrul Național de Stocare București: 36.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Brașov: 14.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 4.800 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 12.000 doze.

Cele 36.000 de doze care vor sosi la Centrul Național de Stocare București, vor rămâne în depozitul central de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru a fi distribuite, conform solicitărilor, Centrelor Regionale de Depozitare Constanța și Iași la o dată ulterioară.

Până în prezent, 560.400 de doze Moderna au fost recepționate, iar 395.601 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației, a transmis CNCAV.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri