Caută
Close this search box.

Alin Stoica, prefectul Capitalei, propune retailerilor să păstreze numărul de coşuri egal cu numărul de clienţi pe care doresc să-l aibă în magazin

Alin Stoica

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că va avea o întrevedere online, cu reprezentanţi ai marilor lanţuri de magazine şi ai comercianţilor mici şi mijlocii, privind măsuri pentru reducerea aglomeraţiei, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Vom avea de la ei propuneri, le-am cerut deja, am discutat cu dumnealor, le-am spus să analizeze situaţia din weekendul trecut faţă de celelalte sfârşituri de săptămână, când nu era programul redus, şi să vină, dacă constată că au fost comportamente diferite şi că s-au produs aglomerări, să propună nişte măsuri şi să vedem cum putem să-i ajutăm să respecte regulile care sunt deja impuse, respectiv 7 metri pătraţi pe client în marile magazine şi acea distanţare de 2 metri între clienţi în micile magazine şi, în funcţie de propunerile dumnealor şi analiza pe care şi-o fac, (…) vom discuta şi vom ajunge la o concluzie cum anume trebuie să arate măsurile respective”, a precizat, luni, Stoica.

Potrivit acestuia, nu este necesar să se convoace Comitetul municipal pentru situaţii de urgenţă, întrucât măsurile pe această tematică există deja.

„Măsurile trebuie aplicate ca să nu se creeze aglomerări. Acum, dacă vor fi chestiuni specifice, de genul ei se angajează să pună la dispoziţie un număr fix de coşuri, egal cu numărul de clienţi pe care-l doresc în unitate, de exemplu, atunci vom face publicitate acestei măsuri şi apoi vom transmite către organe să verifice că se respectă lucrul acesta şi că nu apar alte probleme”, a explicat prefectul.

El a menţionat că a vorbit deja cu reprezentanţii retailerilor, adăugând că deocamdată aceştia îşi fac analiza, privind situaţia de la sfârşitul săptămânii trecute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri