Caută
Close this search box.

Atentat la Capitoliu. Biden s-a declarat „devastat”. Mesajele transmise de atacator

joe biden

O maşină s-a izbit vineri de un gard de securitate în afara Capitolului Statelor Unite şi a lovit doi poliţişti. Unul dintre cei doi poliţişti răniţi şi autorul atacului au murit.

Preşedintele american Joe Biden s-a declarat “devastat” după atacul de vineri de la Capitoliu, în care un poliţist a murit.

„Jill şi cu mine suntem devastaţi la aflarea veştii despre atacul violent asupra unui punct de control de securitate de la Capitoliul Statelor Unite”, a spus preşedintele Joe Biden într-o declaraţie, ordonând coborârea în bernă a steagurilor de la Casa Albă.

„Ştim cât de dificil este pentru Capitoliu, pentru toţi cei care lucrează acolo şi cei care îl protejează”, a mai spus preşedintele, la mai puţin de trei luni după asaltul asupra sediului Congresului de către susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump.

O maşină s-a izbit vineri de un gard de securitate din exteriorul Capitoliului, lovind doi poliţişti. Unul din poliţiştii răniţi şi autorul atacului au murit.

Atacatorul a fost împuşcat de poliţişti după ce a ieşit din vehicul ameninţând cu un cuţit şi a murit la scurt timp la spital. Poliţistul a murit, de asemenea, din cauza rănilor.

Poliţia a spus că nu ştie încă ce l-a motivat pe atacator.

Atentat la Capitoliu. Congresmenii sunt în vacanță
Toate străzile care duc spre sediul Congresului au fost blocate şi zeci de maşini de poliţie au fost trimise în zonă, care a fost survolată şi de un elicopter.

Congresmenii sunt în vacanţă parlamentară săptămâna aceasta, în clădirea Congresului fiind prezenţi doar câţiva membri ai staff-ului acestora, angajaţi şi jurnalişti.

Preşedintele Joe Biden părăsise Washingtonul vineri după-amiază, pentru a merge la reşedinţa prezidenţială Camp David din statul Maryland.

Complexul Capitoliului fusese plasat sub protecţie foarte înaltă după atacul violent din 6 ianuarie, condus de protestatari pro-Trump. Unele dintre barierele de protecţie au fost îndepărtate recent şi perimetrul de securitate din jurul Parlamentului SUA a fost consolidat.

Cine este atacatorul
Suspectul din atacul cu maşină derulat vineri în apropiere de Capitoliu se numește Noah Green și a postat pe reţelele sociale că şi-a pierdut slujba, că suferă de afecţiuni medicale şi că este convins de faptul că guvernul federal american vrea să-i controleze mintea.

Cu două ore înainte de a lovi cu maşina doi poliţişti în apropiere de sediul legislativului american a publicat mai multe postări pe un cont Instagram.

Acestea includ link-uri către materiale video distribuite pe aceeaşi reţea de către clericul şi activistul Louis Farrakhan, liderul grupării religioase Nation of Islam (Naţiunea Islamului).

“Guvernul SUA este duşmanul nr. 1 al persoanelor de culoare”, este titlul unuia dintre clipuri. Un altul, din 1996, indicat de Green într-un text de pe Facebook, este intitulat “Distrugerea divină a Americii”.

Într-o postare de săptămâna trecută, Green îşi exprima convingerea că Farrakhan l-ar fi salvat de “problemele groaznice pricinuite de FBI şi CIA, agenţii guvernamentale ale Statelor Unite ale Americii”.

“Am avut parte de numeroase spargeri ale locuinţei, otrăviri alimentare, atacuri, operaţii neautorizate în spital, controlul minţii”, a detaliat el.

Într-un alt text, postat pe Facebook în data de 17 martie, Green spunea că îl consideră pe Farrakhan drept „Iisus, Mesia” şi că acesta a avut un rol esenţial în “trezirea” sa şi în “lucrarea vieţii sale”.

“Credinţa mea este unul dintre puţinele lucruri care m-au purtat prin aceste vremuri iar credinţa mea se întemeiază pe crezul că (…) Louis Farrakhan este Iisus, Mesia, ultimul memento divin aflat printre noi. Îl consider părintele meu spiritual. Fără îndrumarea sa, fără cuvintele şi învăţăturile sale pe care le-am asimilat din mers, n-aş fi fost capabil să continui”, spune textul.

Green a mai postat imaginea a ceea ce pare a fi dovada unei donaţii de aproximativ 1.000 de dolari către organizaţia Nation of Islam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri