Caută
Close this search box.

Carmen Avram ia apărarea protestatarilor contra restricţiilor

carmen avram

Carmen Avram vine cu un mesaj la adresa Guvernului. Europarlamentarul PSD susţine că oamenii au ieşit în casă de disperare şi militează pentru rezolvarea imediată e conflictului.

Carmen Avram sare în apărarea protestatarilor. De asemenea, social-democrata spune că de multe ori guvernanţii calcă pe cenuşă, iar din păcate, de multe ori şi la propriu având în vedere spitalele care au ars în ultima perioadă în România.

„Oamenii aceştia ies din casă de disperare. Acum nu sunt proteste organizate cum au fost anii trecuţi, pentru că oamenii aceştia sunt simpli, amârâţi şi militează pentru soluţii imediate. Guvernul calcă pe cenuşă, la propriu câteodată, pentru că le ard spitalele. Mi-e teamă că se subminează economia, dacă ne uităm ce se întâmplă în România şila statele Europene şi nu poţi să nu vezi ce discrepanţă este, iar România este comparată cu firmele africane în ceea ce priveşte ajutorul de la stat în această criză generată de COVID.

Acum ca să citez – e guvernul meu-, şi se va ocupa de toate ce sunt. Dacă era o ţară ca afară şeful Jandarmeriei şiministrul de Interne ţineau o conferinţă şi nişte minori sunt bătuţi. Există şi o scuză a jandarmilor. Aceasta e epuizarea. E foarte clar, ca la vârful jandarmiei trebuie să spună cine plăteşte.”, a spus Carmen Avram, pentru România TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri