Caută
Close this search box.

CSAT: România este interesată de soluţionarea conflictelor prelungite din jurul Mării Negre

csat

România este interesată de soluţionarea conflictelor prelungite din jurul Mării Negre, iar Ministerul Afacerilor Externe a demarat în acest sens unele iniţiative la nivelul UE, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, transmis după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care a avut loc la Palatul Cotroceni.

„Toate aceste demersuri sunt în măsură să sporească securitatea României şi reprezintă, totodată, o dovadă clară a solidarităţii şi unităţii aliate. Marea Neagră poate deveni un spaţiu al stabilităţii şi cooperării doar în măsura în care statele se dezvoltă liber şi pot să-şi urmeze neîngrădit propriile opţiuni, pe baza respectului reciproc şi a respectării stricte a normelor de drept internaţional”, este precizat în comunicat.

În cadrul şedinţei CSAT conduse de preşedintele Klaus Iohannis a fost analizată starea de securitate în regiunea Mării Negre, în contextul acumulării de trupe ale Federaţiei Ruse pe frontiera de est a Ucrainei şi implicaţiile pentru ţara noastră.

În context, arată Administraţia Prezidenţială, „autorităţile române rămân vigilente şi vor continua să monitorizeze această mobilizare nejustificată din jurul Ucrainei”.

Astfel, în calitate de stat riveran şi ca unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi de evoluţiile care au avut loc în ultimele săptămâni, „România este extrem de preocupată de situaţia securităţii şi stabilităţii regiunii şi şi-a exprimat îngrijorarea în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, pentru că tot ceea ce se întâmplă în zona Mării Negre afectează şi securitatea euroatlantică”.

„Ţara noastră a susţinut în mod constant necesitatea respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele sale recunoscute internaţional, soluţia fiind în continuare implementarea integrală a Acordurilor de la Minsk şi respectarea strictă a regimului de încetare a focului”, aminteşte Administraţia Prezidenţială şi arată că România este în permanentă legătură cu aliaţii şi partenerii din cadrul NATO şi al Uniunii Europene şi se coordonează şi schimbă evaluări cu aliaţii şi partenerii din regiune, inclusiv pentru identificarea opţiunilor adecvate de acţiune.

Totodată, în mesajul transmis după şedinţa CSAT se atrage atenţia că „anunţul Federaţiei Ruse privind ordinul ca trupele sale să revină în bazele lor permanente, după exerciţiile militare din Crimeea şi Marea Neagră, a fost important şi oportun pentru detensionarea situaţiei, dar nu schimbă cu nimic necesitatea de a continua analiza cauzelor care au dus la această situaţie tensionată şi de a identifica măsuri de dezescaladare şi detensionare, precum şi de evitare pe viitor a unor situaţii similare”.

În acest cadru este amintită reuniunea trilaterală România-Polonia-Turcia, desfăşurată la Bucureşti, pe 22 şi 23 aprilie, la care au participat inclusiv miniştrii de externe din Ucraina şi Georgia şi care „a avut rezultate foarte bune” şi „arată, fără echivoc, angajamentul ţării noastre, concret şi promovat activ, pentru proiectarea stabilităţii în regiune”.

O altă iniţiativă întreprinsă în aceeaşi direcţie este organizarea unui Summit al Formatului Bucureşti în perioada următoare, eveniment în legătură cu care au loc discuţii cu aliaţii României din regiune şi de pe Flancul Estic.

De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a mai decis ca, pe linie NATO, „România să continue promovarea demersurilor menite să conducă la consolidarea suplimentară a posturii aliate în România şi în regiune, de o manieră responsabilă, conformă dreptului internaţional”.

„Urmare a deciziilor aliate, găzduim deja pe teritoriul ţării noastre comandamente şi structuri multinaţionale NATO şi beneficiem de o prezenţă aliată avansată, cu contribuţii importante în plan terestru, maritim şi aerian”, evidenţiază sursa citată.

De asemenea, Administraţia Prezidenţială aminteşte de iniţiativa României de a înfiinţa Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, care va oferi asistenţă şi expertiză statelor interesate, inclusiv partenerilor din vecinătate.

„Totodată, în cadrul CSAT, s-a convenit să continuăm susţinerea pentru partenerii noştri din Vecinătatea Estică, dar şi din Balcanii de Vest, atât pe linie bilaterală, cât şi în cadrul formatelor regionale, inclusiv în avansarea relaţiilor acestora cu NATO şi UE”, arată sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri