Caută
Close this search box.

Derek Chauvin a încălcat regulile Poliției din Minneapolis, când și-a pus genunchiul pe gâtul lui George Floyd

Derek Chauvin

Presiunea exercitată pe gâtul lui George Floyd, de către agentul Derek Chauvin, „a încălcat regulile” în vigoare, în cadrul Poliției Minneapolis, a declarat șeful forțelor de ordine din acest oraş din nordul Statelor Unite, relatează AFP și Reuters.

Această presiune, menținută odată ce afroamericanul era inconștient, este „contrară pregătirii noastre și cu siguranță contrară eticii noastre și valorilor noastre”, a spus Medaria Arradondo, în fața tribunalului din Minneapolis, conform Agerpres.

Răspunsurile lui Arradondo vin după ce acestuia i s-au arătat imagini, în care se vedea cum ofițerul de poliție Derek Chauvin se uita la camera de luat vederi a unui trecător, care îl filma în timp ce stătea cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd.

Chauvin, un polițist alb, a fost surprins în filmările trecătorilor, stând cu genunchiul pe gâtul lui Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani, încătușat, timp de mai bine de nouă minute, înregistrări care au stârnit proteste globale împotriva brutalității poliției.

Chauvin a pledat nevinovat la acuzații de crimă. Procurorii l-au chemat pe Arradondo și pe alți ofițeri de poliție pentru a submina apărarea lui Chauvin care a spus că acesta nu a făcut decât ce a fost instruit să facă în cei 19 ani de când e polițist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri