Procurorii anticorupţie anunţă că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de marţi până pe 25 iunie, faţă de Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare, şi faţă de o persoană fizică având funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi delapidare.

Între obligaţiile impuse prin controlul judiciar faţă de cei doi inculpaţi se află interdicţia de a părăsi ţara şi aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menţionate în ordonanţă„, arată DNA într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit DNA, în ordonanţele de luare a măsurii controlului judiciar se arată că în cauză există date şi probe care conturează că la data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, inculpat în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei şi constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziţia persoanei din conducerea fabricii, inculpat în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

DNA precizează că celor doi inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Citește și: Primarul Mihai Chirica, cercetat în libertate. Alte patru persoane, reținute pentru 24 de ore

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, mai arată DNA.

Miercuri dimineaţă, Costel Alexe a anunţat că se autosuspendă de la conducerea PNL Iaşi, dar îşi va continua activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean.

114 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here