Dumitru Borțun, expert în comunicare publică, a comentat, într-o ediție specială a Știrilor TVR, demiterea ministrului Sănătății Vlad Voiculescu și a secretarului de stat Andreea Moldovan. Acesta consideră că au existat multe probleme de comunicare instituțională în interiorul Guvernului.

“Sunt multe incidente de comunicare instituțională, comunicare organizațională internă și externă, comunicare între instituții, episoade de neimaginat până acum. Un ministru redactează un ordin de ministru și îl dă publicității fără să îl consulte pe premier – lucru care ține de o gravă sincopă de comunicare în interiorul alianței politice de la guvernare și în interiorul instituțiilor.

Comunicarea din interiorul guvernului a fost foarte proastă. Părerea mea este că la domnul Voiculescu s-au suprapus mai multe greșeli. Greșeli de comunicare ce l-au costat pentru că i s-a reproșat pentru prima dată lipsa de empatie, care poate nu e valoaroasă din punct de vedere tehnic într-o activitate managerială, dar dacă oamenii au așteptările astea, fii mai empatic, încearcă să arăți emoție, compasiune pentru semenii aflați în suferință.

Nu a știut să o arate. În al doilea rând, a fost o greșeală să suprapui un proiect de reformă al Ministerului Sănătății în condiții de criză extremă. Este vorba despre o pandemie suprapusă cu criză economică, cu una instituțională și poate chiar politică. În al treilea rând, cred că a mai greșit undeva – a avut o psihologie haiducească.

Când vrei să schimbi un sistem, în primul rând îți faci aliați, o coaliție care să aibă șanse de succes. Apoi o iei treptat, iei măsuri care sunt suportate de sistem, nu măsuri care să arunce sistemul în aer.

Nu anunți mai devreme, nu anunți ca baba în car, te trezești vorbind că schimbi sistemul și tu încă nu ai pirostriile puse. De ce? Pentru că te schimbă sistemul pe tine. Ceea ce s-a și întâmplat cu Vlad Voiculescu”, a explicat profesorul Dumitru Borțun.

Dumitru Borțun a vorbit și despre criza de specialiști în comunicare, în instituțiile statului:

“Politica de comunicare în legătură cu vaccinarea și pandemia este foarte proastă. Acest comitet de comunicare strategic este format din oameni care nu au nicio calificare pentru așa ceva.

În afară de doamna Oana Grigore, purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătății, care este bună, membru al Asociației Române de Relații Publice, în rest nici unul nu este membru al acestei asociații.

Asociația nu a fost contactată de niciun demnitar al Guvernului României să întrebe «Aveți niște propuneri, niște oferte pentru specialiști în comunicare strategică?» E plină țara de specialiști veritabili în comunicare publică. (…)

Nu s-a apelat la ei, s-a apelat la foști milițieni și foști militari cu experiențe limitate și prea locale și de nivel prea jos. (…) Oameni nepotriviți puși în locuri care nu li se potrivesc. Îmi pare rău să o spun, dar campania de comunicare a Guvernului este foarte slabă, neprofesionistă”.

415 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here