Caută
Close this search box.

FMI îmbunătăţeşte perspectivele economiei mondiale

fmi

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătăţit din nou prognoza privind evoluţia economiei mondiale, care ar urma să urce cu 6% anul acesta, un nivel care nu a mai fost înregistrat din anii ’70, datorită măsurilor de stimulare fără precedent luate pentru contracararea efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters, via Agerpres.

Revizuirea în creştere, de la un avans de 5,5% previzionat în urmă cu aproape trei luni, reflectă în mare parte îmbunătăţirea perspectivelor privind economia SUA, care ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 6,4%, cel mai rapid ritm din anii ’80, conform celui mai recent raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională. În ianuarie, FMI estima o expansiune a PIB-ului Statelor Unite de 5,1%.

Dacă previziunile FMI se vor realiza, va fi cel mai rapid ritm de creştere a economiei mondiale din 1976, dar vine după cel mai sever declin anual de după Al Doilea Război Mondial. Conform estimărilor FMI, PIB-ul global s-a contractat anul trecut cu 3,3%, după ce în ianuarie se previziona un declin de 3,5%.

Economiile avansate ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 5,1%, faţă de 4,3% previzionată în ianuarie. De asemenea, avansul economiilor emergente în 2021 va fi de 6,7%, faţă de 6,3% estimat în ianuarie.

„Redresarea cu viteze multiple este în desfăşurare în toate regiunile şi la nivelul tuturor grupelor de venituri, existând diferenţe semnificative în ritmul campaniilor de vaccinare, al nivelului sprijinului economic şi al factorilor structurali, cum ar fi dependenţa de turism”, se arată în raportul FMI.

Anul acesta, Statele Unite se vor alătura Chinei în recâştigarea nivelului PIB-ului de dinaintea pandemiei. Până la finalul anului trecut, China a recâştigat tot avansul economic pierdut în pandemie, apreciază instituţia financiară internaţională.

Totuşi, FMI atrage atenţia asupra gradului ridicat de incertitudine privind perspectivele economice şi că îmbunătăţirile ar putea fi cu uşurinţă afectate de alţi factori, în primul rând combaterea cu succes a pandemiei.

„Progrese mai ridicate ale campaniilor de vaccinare ar putea duce la îmbunătăţirea estimărilor, în timp ce noi variante rezistente la vaccin ar putea duce la o revizuire semnificativă în scădere”, avertizează FMI.

Un alt risc ridicat îl reprezintă persistenţa politicilor acomodative ale băncilor centrale, în special în SUA. Ratele dobânzilor pe termen lung au crescut semnificativ din ianuarie în întreaga lume, deoarece participanţii pe piaţă îşi revizuiesc aşteptările privind momentul în care Rezerva Federală a SUA începe normalizarea politicii monetare, se arată în raportul FMI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri