Caută
Close this search box.

Nicuşor Dan: Lucrări pentru reabilitarea a 40 de kilometri din reţeaua de termoficare, scoase la licitaţie

Nicuşor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă scoaterea la licitaţie a unor lucrări pentru reabilitarea a 40 de kilometri din reţeaua de termoficare.

După mai mulţi paşi procedurali începuţi în februarie, lucrările pentru reabilitarea reţelei de termoficare a Capitalei au fost publicate oficial pe site-ul SEAP. E vorba despre 40 de kilometri de reţea, cu o valoare totală estimată a lucrărilor de 150 de milioane de lei + TVA, bani din fondurile Primăriei, care se adaugă altor 13 kilometri pe care i-am început în februarie cu Energetica, compania Primăriei. Lucrările sunt împărţite în patru obiective de investiţie. Aşteptăm depunerea ofertelor până la termenul limită de 7 iunie„, a scris Nicuşor Dan, marţi, pe Facebook.

Primarul general a precizat că această licitaţie e urmarea discuţiei pe care a avut-o în luna februarie cu firmele de construcţie din domeniu, în care Primăria Capitalei a explicat priorităţile pe care le are în privinţa modernizării reţelelor termice din Bucureşti.

Îmbunătăţirea sistemului de termoficare rămâne prioritatea numărul 1 pentru Bucureşti, iar cu această investiţie vom ameliora problemele legate de furnizarea căldurii şi apei calde„, a adăugat Nicuşor Dan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri