O companie germană a dezvoltat o aplicație mobilă, despre care susține că poate depista infectarea cu coronavirus, prin scanarea ochilor, identificând o inflamație simptomatică specifică. Așteaptă aprobarea autorităților de reglementare.

Directorul general, Wolfgang Gruber, a anunțat că speră ca aplicația să fie lansată până la sfârșitul lunii. Aplicația recunoaște coronavirusul, prin intermediul unei poze făcute cu telefonul, încărcată apoi în sistem.

Virusul este identificat printr-o inflamație simptomatică specifică, numită “ochi roz”. Potrivit directorului, 70 de mii de persoane au testat aplicația, care poate procesa până la un milion de scanări pe secundă.

“Am reușit să izolăm nuanța de roz din ochi, specifică COVID-19, din peste două milioane de nuanțe diferite. Concret, faci o fotografie în care să fie vizibili ambii ochi, o trimiți pentru evaluare și apoi vei primi rezultatul sub forma unui cod QR, pe smartphone-ul de pe care a fost trimisă poza“, a declarat directorul general.

Aplicația a fost dezvoltată de compania Semic RF, cu sediul în Munchen, împreună cu alți colegi din Statele Unite. Potrivit acestora, scanarea ochilor durează trei minute, iar eficiența este de 95%. Compania speră să contribuie, prin lansarea acestei aplicații, la dezvoltarea sistemului de testare Covid.

Aplicația a fost inițial concepută pentru companii și utilizatori comerciali, pentru un preț de 480 de euro pe lună, dar compania ia în considerare lansarea acesteia și pentru persoanele fizice.

86 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here