Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat marţi că susţine revenirea la normalitate după data de 1 iunie, adăugând că premierul deţine „argumente serioase” în acest sens.

„Sunt convins că premierul se gândeşte la anumite lucruri şi sunt convins că în momentul în care a prezentat această perspectivă de reducere a restricţiilor după data de 1 iunie are la bază argumente serioase. În ceea ce mă priveşte, susţin acest lucru. Eu cred că sunt anumite elemente şi anumite informaţii care pot să implice posibilitatea de a reveni la o viaţa normală după 1 iunie”, a declarat Orban, la Parlament.

El a afirmat că acest subiect a fost discutat duminică.

„Am discutat subiectul chiar duminică. (…) Sunt convins că premierul este într-un dialog constant cu toţi partenerii de guvernare. În ceea ce priveşte perspectiva de revenire la o viaţă normală, de reducere a măsurilor de restricţie, mi se pare normal ca premierul care conduce acest Guvern să stabilească un obiectiv. Sigur că pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de o acţiune concertată la nivelul autorităţilor publice, dar şi la nivelul societăţii, pentru a putea ajunge la acest deziderat, acţiune care în mod evident trebuie să vizeze campania de vaccinare şi trebuie să vizeze o mai mare rigoare în respectarea măsurilor de protecţie”, a explicat Orban.

Potrivit acestuia, „Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă un eveniment de importanţă capitală”, iar oamenii pot participa la slujba de Paşti cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Premierul Florin Cîţu propune un comitet interministerial care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României. El a precizat că acest comitet interministerial va include toate ministerele şi, de asemenea, se ia în calcul invitarea unor sindicate şi patronate.

72 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here