Caută
Close this search box.

OUG adoptată de guvern: Stimulent consistent pentru părinții care se întorc la muncă până la vârsta de 6 luni a copilului

raluca turcan

Părinții care se întorc la muncă până când copilul împlinește 6 luni vor primi un stimulent din partea statului în valoare de 1.500 de lei. Rămâne în vigoare și stimulentul de 650 de lei pentru cei care se întorc în termenul legal, a anunțat ministrul Raluca Turcan, după adoptarea OUG.

Guvernul a aprobat, miercuri, OUG prin care se acordă părinților aflați în concediul de creștere a copilului un stimulent de 1.500 de lei dacă aceștia aleg să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului, conform Mediafax.

„Aceasta este o măsură activă, care încurajează întoarcerea la muncă. De asemenea contribuie la creșterea veniturilor părinților, scade riscul deprofesionalizării și asigură o forță de muncă necesară în momentul de față la nivelul angajatorului. Practic, noile prevederi incluse în proiect sunt următoarele: se acordă un stimulent de 1.500 de lei în locul stimulentului de 650 de lei dacă părinții aleg să se întoarcă la muncă mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni de către copil sau vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu dizabilități. Se menține stimulentul de 650 de lei pentru părinții care revin în activitate până la împlinirea vârstei de 2 ani și, de asemenea, după împlinirea vârstei de 6 luni sau un an în cazul copilului cu handicap până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 sau de 3 ani, în cazul copilului cu dizabilități”, a spus ministrul Muncii, Raluca Turcan.

OUG adoptată miercuri mai aduce și un stimulent de inserție de 650 de lei pentru părinții care întorc la lucru în perioada în care sunt îndreptățiți să beneficieze de concediul de creștere a copilului cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.

Totodată, se va lua în calcul și perioada în care părinții au fost în șomaj tehnic la calculul perioadei pentru stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului.

De asemenea, odată ce părintele s-a întors la muncă mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni a copilului, dar nu din vina lui își pierde locul de muncă.el va beneficia de acest stimul de inserție dacă în intervalul de 2 ani își găsește loc de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri