Caută
Close this search box.

VIDEO Parlamentarii au votat pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog

Update Parlamentarii au votat pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog.

Senatorul PSD Florian Bodog a declarat miercuri, în plen, că nu cere colegilor parlamentari să voteze împotriva solicitării DNA privind cercetarea sa penală, pentru că nu are nimic de ascuns şi are încredere în Justiţia din România.

„Din start vă spun că nu vă voi cere să votaţi împotriva solicitării de cercetare a mea, că n-am nimic de ascuns, întotdeauna am răspuns invitaţiilor şi nu este prima dată când am fost invitat la DNA sau la Parchet. (…) Nu-mi este frică de Justiţie şi am încredere în Justiţia din România”, a afirmat Bodog, în cadrul dezbaterilor privind cererea DNA, potrivit Agerpres.

El a adăugat că imunitatea parlamentară nu trebuie privită ca un privilegiu.

„Ştiu că decizia este una politică, cred însă că Senatul şi românii au dreptul să ştie. Fiecare dintre noi răspundem în faţa lui Dumnezeu, răspundem în faţa Justiţiei şi răspundem în faţa oamenilor care ne-au trimis în Parlament. Imunitatea nu trebuie privită ca un privilegiu, imunitatea este garanţia ca un ministru să-şi poată exercita în mod liber mandatul”, a spus senatorul PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri