Caută
Close this search box.

Poliţia caută doi agenţi GRU, specializaţi în asasinate, în Cehia Unul are un paşaport modovenesc, cu nume cunoscut

Poliţia cehă este în căutarea a doi bărbaţi ruşi, suspectaţi a fi agenţi GRU, responsabili de explozia unui depozit de muniţii din Cehia în 2014.

Anunţul a fost făcut în contextul expulzării a 18 diplomaţi ruşi. Agenţii GRU au fost implicaţi inclusiv în tentativa de asasinare cu Noviciok a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în Salisbury, în 2018.

Cei doi presupuşi agenţi GRU au folosit mai multe paşapoarte false în misiunile din Europa, inclusiv unul moldovenesc, pe numele „Nicolae Popa”, informează BBC, citat de Digi24.

„Există o bănuială bine întemeiată cu privire la implicarea unor ofiţeri ai serviciului de informaţii rus GRU, unitatea 29155, în explozia depozitului de muniţii din zona Vrbetice”, (localitate aflată la circa 300 de kilometri sud-est de Praga), a declarat premierul ceh Andrej Babis.

Două persoane au murit în urma exploziei din 16 octombrie 2014 de la depozitul de muniţii din Cehia.

Conform investigatorilor cehi, înaintea exploziei din 2014, un email a fost trimis companiei care administra respectivul depozit de muniţii. Mailul, expediat din partea „Gărzii Naţionale” din Tadjikistan, solicita accesul în locaţie a două persoane pentru realizarea unei inspecţii.

Ataşat mailului erau pozele scanate a două paşapoarte: unul pe nume „Ruslan Tabarov” din Tadjikistan, celălalt, pe nume „Nicolae Popa”, cetăţean moldovean.

FOTO: Profimedia

Ulterior, s-a dovedit că fotografiile celor doi erau aceleaşi cu cele ale suspecţilor surprinşi, patru ani mai târziu, de camerele de supraveghere din Salisbury, când GRU a încercat să-l asasineze cu Noviciok pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia. Ulterior, s-a aflat că unul dintre cei doi agenţi a fost chiar decorat de preşedintele rus, Vladimir Putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri