Caută
Close this search box.

Poliţiştii din Pantelimon au spart o nuntă cu lăutari celebri şi cu petrecăreţi în carantină

Oamenii legii au venit la o nuntă în Pantelimon, după ce au fost chemaţi de un vecin al tinerilor căsătoriţi. Poliţia le-a aplicat amenzi nuntaşilor, pentru că petrecerea era ilegală.

Printre cei amendaţi se află şi cinci lăutari celebri, veniţi să le cânte nuntaşilor. Ionuţ Cercel, Florin Cercel, Petrică Cercel, Sorin Talent şi Marinică Nămol. Ei au fost sancţionaţi cu câte 500 de lei.

De asemenea, organizatorul a fost amendat cu 2.500 de lei. În total, amenzile se ridică la 34.500 de lei.

Poliţiştii din Pantelimon au identificat 66 de persoane, iar în urma verificărilor specifice efectuate, aceştia au constatat faptul că patru persoane participante la eveniment se aflau în carantină.

Pe numele acestora, poliţiştii ilfoveni au întocmit patru dosare penale, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea şi combaterea bolilor.

Cele 66 de persoane identificate de forţele de ordine au fost sancţionate contravenţional conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare totală de 34.500 de lei”, a transmis Poliţia Ilfov într-un comunicat de presă, citat de ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri