Caută
Close this search box.

Premierul Cîţu, anunţ despre măsurile de relaxare şi restaurante de la 1 iunie

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că după 1 iunie se poate discuta despre unele măsuri de relaxare.

„Cred că putem să discutăm după 1 iunie de unele măsuri de relaxare. Masca – nu cred că este momentul, în spaţiul public. Putem să discutăm de evenimente unde oamenii sunt vaccinaţi, putem să discutăm de restaurante care, de exemplu, să nu mai fie legate de rata de incidenţă dacă tot personalul dintr-un restaurant este vaccinat.

Suntem într-un municipiu sau într-un oraş în care avem o rată de vaccinare mai mare – putem să gândim măsuri care să ne spună că restaurantele nu mai depind de rata de incidenţă, rămân deschise cu 30%-40%. (…) Acum putem să vorbim de altfel de turism în ţară dacă ne vaccinăm”, a spus Florin Cîţu la TVR 1.

„Ieri am depăşit 3 milioane. Sunt 3 milioane de persoane vaccinate. E important, pentru că asta înseamnă 20% de persoane vaccinate. Avem un obiectiv ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, peste 30% dintre persoanele care ar trebui să fie vaccinate, persoanele adulte.

E important, pentru că ne-am uitat la ţările care până acum au avut un grad mai mare de vaccinare, mai rapid decât noi şi aici au început să introducă măsuri sau să scoată din măsurile pe care le aveau pentru a ne apropia de realitate. Această ţintă de 5 milioane e foarte importantă. (…) E foarte realistă”, a afirmat prim-ministrul.

Cîţu a precizat că la întâlnirea cu reprezentanţii autorităţilor locale a propus ca în fiecare week-end să aibă loc câte un maraton de vaccinare, după exemplul Timişoarei.

„În companii vom face centre de vaccinare, acolo unde doresc companiile şi unde se vor vaccina atât persoanele care lucrează, angajaţii, cât şi membrii familiilor acestora”, a spus premierul, adăugând că vor fi şi centre mobile de vaccinare.

„Nu există altă soluţie. Nu putem să găsim altă soluţie, nu avem altă soluţie în acest moment decât să ne vaccinăm. Campania aceasta de vaccinare nu reprezintă un moft, nu este un obiectiv al acestui Guvern.

Este o campanie pentru viaţă. Uitaţi-vă prin ce am trecut anul trecut, uitaţi-vă la numărul de persoane care au murit. (…) Este o campanie pentru a reveni la normalitate şi pentru a trăi o viaţă normală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri