Caută
Close this search box.

Raluca Turcan, anunţ capital despre pensii: Cele mai mici pensii vor crește mai repede decât restul

raluca turcan

Raluca Turcan a declarat marţi seara, la Digi24, că există anomalii în sistemul de pensii, iar scopul recalculării celor 5 milioane de venituri în următoarea perioadă este acela de a crește pensiile foarte mici.

„În sistemul judiciar au fost create mai multe anomalii, nu de noi, ci de cei care ne critică. Au existat diferențe între legea salarizării și pensiilor, în funcție de momentul în care au intrat în sistem.

Au existate perioade în care contributivitatea a fost minimă. Aceste anomalii își pun amprenta asupra sistemului de pensii. Pe fond, nu are nici o legătură cu justiția. Cu calm am solicitat propuneri din partea sistemului, avem rigoarea de constituționalitate și propuneri din partea sistemului, astfel încât să nu depopulăm sistemul”, a spus Raluca Turcan.

Întrebată care va fi finalitatea și ce se va întâmpla la finalul procesului de recalculare a pensiilor, ministrul Muncii a precizat că scopul este ca pensiile foarte mici să crească mai repede, astfel încât sumele să fie echitabile.

„Finalitatea va fi următoarea: avem sistemul public de pensii, în care avem etapa de evaluare, ulterior vom veni cu o nouă formula de recalculare a tuturor pensiilor și în maxim un an și jumătate vom avea toate cele 5 milioane din sistemul public de pensii recalcultate, astfel încât să reducem inechitățile și cele mai mici să crească mai repede”, a răspuns Turcan.

„În materie de pensii speciale, trebuie să găsim acele variante care să permită apropierea acestor pensii speciale de partea de contributivitate, inclusiv în sistemul judiciar, să ținem cont de jurisprundență”, a mai precizat ministrul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri