Caută
Close this search box.

Republica Moldova. 44% dintre cetăţeni vor unirea cu România

republica moldova

Cel mai nou sondaj realizat în Republica Moldova de compania iData arată o creștere semnificativă, până la 44%, a numărului cetățenilor Republicii Moldova care își doresc unirea cu România.

Aproape unul din doi moldoveni își doreşte acum unirea cu România, în special pe fondul ajutorului umanitar semnificativ pe care România l-a adus la Chișinău, în două tranșe mari, în valoare de circa 6 milioane de euro (mai 2020, februarie 2021), dar și celor 72.000 de doze de vaccin anti-coronavrius trimise peste Prut.

„În lunile ianuarie şi februarie, indicatorul era la 37,5%, ca în martie să avem o creştere semnificativă, de 43,9%. Presupunem că acest lucru a avut o creştere și din cauză că în ultima perioadă România a susţinut umanitar Republica Moldova”, a declarat reprezentanta Companiei iData, Veronica Ateș.

În ultimii ani, pe fondul crizei economice cronice din Republica Moldova, cu guverne care au eșuat în implementarea de reforme și de a oferi o viață mai bună cetățenilor, această tendință a creșterii numărului unioniștilor s-a păstrat într-un ritm constant.

Sprijinul permanent și necondiționat al României, pe timp de pandemie, în Republica Moldova, stat foarte afectat de pandemie, a schimbat semnificativ percepția despre România, la Chișinău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri